„Precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile vestice şi nord-vestice, cantităţile de apă vor fi în jur de 15 l/mp şi izolat, în Carpaţii Occidentali, Carpaţii Meridionali şi în Subcarpaţii Getici peste 35…40 l/mp. Vor fi ploi, iar în zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala, în dimineaţa zilei de 31 ianuarie, local şi în nord-vestul şi centrul teritoriului. Vântul va prezenta intensificări în toată ţara, cu viteze mai mari în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei şi în Dobrogea, unde la rafală se vor depăşi 70 km/h. La munte, vântul va sufla tare, cu peste 90 de km/h, temporar viscolind zăpada”, transmit reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.
Atenționarea de cod galben va intra în vigoare vineri la ora 17 și este valabilă până sâmbătă la ora 10.
De asemenea, meteorologii au emis o altă atenționare de cod galben de vânt pentru zona de câmpie a județului Timiș, vestul și nordul, precum și zona de munte aferentă a județului Caraș-Severin și pentru zonele de deal din județul Arad. În aceste regiuni vor avea loc ploi slabe, intensificări ale vântului, care la rafala vor depăși 60…70 km/h, iar la munte viteza la rafală va depăși 80…90 km/h. Această atenționare este valabilă până vineri la ora 12.40.
UPDATE. ANM a emis o nouă atenționare de cod galben de vânt pentru județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, valabilă până vineri, la ora 17.
Conform meteorologilor, vor avea loc intensificări ale vântului, care la rafală vor depăși 60…70 km/h, iar la munte viteza la rafală va depăși 80…90 km/h.
UPDATE 1. Meterologii au emis o avertizare de cod portocaliu de vânt pentru județul Timiș. În zona de sud a județului sunt așteptate intensificări ale vântului, în intervalul orar 18:50-21:50.
Citiți principiile noastre de moderare aici!