Potrivit meteorologilor, începând cu duminică seara și până luni după-amiaza, va ploua pe arii extinse în Banat, Oltenia și cea mai mare parte a Munteniei. Se vor cumula local cantități de apă de 20 – 25 de litrii pe metru pătrat și izolat, mai ales în zona Munților Banatului, peste 30 de litri pe metru pătrat. Județele vizate sunt Timiș, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Ilfov, Călălaşi, Giurgiu şi, parţial, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa și București.
Mai mult, capitala împreună cu alte opt județe se vor afla sub incidența codului portocaliu de ploi, în intervalul luni, ora 21:00 – miercuri, ora 02:00. Potrivit ANM, sunt așteptate precipitații de până la 80 de litri pe metru pătrat. În acest interval, temperaturile vor scădea considerabil, mai ales în regiunile centrale și extracarpatice.
“În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, va ploua pe arii extinse şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 30…35 l/mp şi izolat 60…70 l/mp. În sudul şi sud-estul teritoriului vântul se va intensifica, cu viteze de 50…70 km/h, iar în Bărăgan şi Dobrogea se vor depăşi temporar 80 km/h”, se arată în avertizarea ANM.
Citiți principiile noastre de moderare aici!