Conform ANM, se vor semnala averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și, pe arii restrânse, căderi de grindină. Intervalul de valabilitate al avertizării tip Cod Galben este de vineri, 29 iunie, ora 11:30, până sâmbătă, 30 iunie, ora 6.
„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, precum și în Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, nordul Munteniei și zona montană și deluroasă a Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp”, transmite ANM.
Citiți principiile noastre de moderare aici!