Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip Cod Portocaliu de caniculă, valabilă sâmbătă, 26 august, în Timiș și alte județe din apropiere.
Conform celor de la ANM, în această zi, „În Banat, cea mai mare parte a Crișanei, sudul Olteniei și al Munteniei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37…38 de grade, iar minimele se vor situa între 19 și 26 de grade, astfel încât disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”.
Meteorologii avertizează că valul de căldură se va menține în majoritatea zonelor țării și în zilele următoare.
De asemenea, există restricție de circulație pentru autovehiculele cu masa totală mai mare de 7,5 tone, pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din județul Timiș. Sunt exceptați de la măsură transporturile de persoane, de animale vii și de produse perisabile, vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră, transporturi funerare, poștale, de echipamente de prim ajutor, pentru distribuire de carburanți, de mărfuri sub temperatură controlată, pentru tractări vehicule avariate, cele pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate, transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării, transporturi apă îmbuteliată, transporturi produse provenite din exploatări agricole și transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.
Vă reamintim, în Timișoara sunt amenajate patru puncte de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă. Acestea sunt deschise zilnic, între orele 11 și 17, și se află în următoarele locații:
Oficiul Poștal nr. 1 – Bd. Revoluției din 1989 nr. 2;
Opera Română Timișoara – Str. Mărășești nr. 2 – intrarea principală;
Oficiul Poștal nr. 5, Ghișeul nr. l – Str. 1 Decembrie, nr. 90;
Piața Agroalimentară Iosefin.
În cele patru puncte de prim ajutor, Primăria Timișoara asigură aprovizionarea cu apă îmbuteliată, iar Direcția de Sănătate Publică oferă suport de specialitate cu personal sanitar.
Recomandări pe timpul caniculei
Pentru a reduce disconfortul și a preveni eventuale incidente medicale:
- efectuați deplasările în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spatii publice);
- evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00- 18.00;
- purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
- beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici);
- mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
- evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
- evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
- nu consumați alcool (inclusiv bere) pentru că vă deshidratează
- mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;
- nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
- solicitați sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
- creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
- dacă suferiți de diferite afecțiuni, continuați tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să vă consultați medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
- pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă, se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
Pe aceeași temă:
Se intensifică valul de căldură. Cod Galben de caniculă, în weekend, în vestul țării
Trimite articolul
X“se va alterna efortul dinamic cu cel static” 🤡
Ce sa zic? stai ca stiu:
“Ce sa zic, e ce-mi doresc
Soare mult sa ma prajesc
Da, da, da, e vara, da
Da, da, da, e vara ta”
mi-a placut asta cu “mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;” Adica un fel de-a zice ne darâma ANOMIA, da’ hai sa ne facem ca nu stim, nu ca nu ne pasa.
sefu a zis ca si asa tragem matza de coada, deci nu “se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locüri umbrite ori ventilate corespunzător.” si sefu are intotdeauna dreptate! tre repetat, nu cumva sa creada fraieresteanu ca are alt drept decat sa sclavageasca. ITM? ce e aia?
-
ps: sefu a mai zis ca am voie(ba chiar s-ar bucüra) sa scriu pe net si ca “bugetarii e de vina”! pot sa scriu asta la orice, pentru ca:
#🤪
Mai 2 zile de căldură și vine toamna. Atunci o să regretăm cele 37 de grade.