Codul portocaliu emis de cei de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) este valabil luni, 10 iunie, între ora 15 și 23.
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea de nord a Moldovei, precum și în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali vor fi perioade cu vijelii puternice.
Se vor înregistra rafale „de 70…90 km/h, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp”, spun cei de la ANM.
Citiți principiile noastre de moderare aici!