La discuţiile cu oaspeţii germani care au avut loc joi după-amiaza la Primăria Timişoara au participat mai mulţi directori de spitale din oraş, de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş”, Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”, Spitalul Municipal şi Spitalul de Obstetrică Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu”, precum şi reprezentanţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”.
„S-a discutat despre posibilităţile de colaborare în domeniul medical, de la pregătirea studenţilor noştri în Germania, la specializarea medicilor, traininguri pentru medici, pregătirea specialiştilor noştri acolo. Se va face un program concret de colaborare în perioada următoare. Primarii din cele două oraşe, Timişoara şi Ingolstadt, intermediază practic această colaborare în domeniul medical. Această colaborare se bazează pe faptul că Ingolstadt are cea mai mare comunitate de şvabi”, a explicat directorul Direcţiei de Dezvoltare a Primăriei Timişoara, Aurelia Junie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!