Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a propus Consiliului Judeţean Timiş încheierea unui Protocol de colaboare pentru promovarea activităţii de prevenire şi combatere a corupţiei şi a mesajelor cu conţinut informativ-preventiv anticorupţie pentru diversificarea canalelor de informare a personalului din structurile administraţiei publice judeţene şi locale, precum şi a cetăţenilor.
În acest sens, erau prevăzute o serie de acţiuni referitoare la fenomenul corupţiei în vederea prevenirii săvârşirii faptelor de corupţie şi informării asupra consecinţelor acestor fapte. „Propunerea de colaborare cu Direcţia Generală Anticorupţie mi se pare că şi binevenită” , a spus Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, dar consilierii judeţeni din Comisia Economică CJT au declarat că doresc mai multe lămuriri. „Eu aş propune să amânăm acest proiect, ca să-l putem analiza împreună. Să putem stabili bugetul pentru acele pliante care se doresc în cadrul colaborării şi să stabilim ce presupune mai concret această colaborare”, a declarat Titu Bojin, consilier judeţean PSD, iar Constantin Ostaficiuc a răspuns că are, în acest caz, şi el un amendament: „Vom merge pe amânarea proiectului, cu amendamentul ca, până la următorul plen, fiecare comisie din CJT să vină cu observaţiile dorite, în scris, iar aceste hârtii să vină cât mai repede, ele să fie trimise la minister, astfel încât să avem răspuns până la următoarea noastră întâlnire”. La final, consilierii judeţeni au votat amânarea acestui proiect.
Conform proiectului, protocolul de colaborare dintre CJT şi DGA ar presupune tipărirea de afişe, pliante şi alte materiale de promovare care vor conţine machete de prezentare a activităţii de prevenire şi combatere a corupţiei desfăşurată de M.A.I prin D.G.A, precum şi mesaje anticorupţie.
Distribuirea către cetăţeni a materialelor de promovare se va realiza de către Serviciul Judeţean Anticorupţie Timiş şi structurile subordonate Consiliului, în cadrul programelor de relaţii cu publicul, audienţelor şi a altor întâlniri cu caracter public.
Citiți principiile noastre de moderare aici!