Dincolo de gratii, acolo unde lucrurile se împart între „aici” și „afară”, 23 de deținuți au participat la un spectacol de Crăciun cu scenete, colinde, cântece și dansuri, desfășurat în clubul penitenciarului.
„Pentru mine, aceste spectacole înseamnă mult pentru că aici facem lucrurile din plăcere, e o provocare pentru noi să facem și lucruri bune. Așa cunoaștem și colegi noi, se îmbunătățesc relațiile dintre noi și învățăm lucruri care ne pot ajuta și afară. Ne bucurăm că avem șansa asta de la conducerea penitenciarului. Mai am un an și jumătate până ies de aici și îmi doresc ca anul viitor să îmi aducă libertate, deși știu că poate nu e posibil, și sănătate mie și familiei mele. La mine trebuiau să vină azi mătușa și sora de la Arad, dar nu știu de ce nu au ajuns”, spune Ionuț Dorin Șoimoșan, un tânăr de 23 de ani, condamnat la cinci ani de închisoare pentru furt, după cum mărturisește chiar el.
Costumați, emoționați, cu rolurile bine învățate, cei 23 de deținuți – minori aflați în arest preventiv, dar și persoane private de libertate de mai mulți ani – au cântat și i-au încântat pe cei prezenți cu rolurile lor, iar la final, cei ale căror familii au venit să participe la eveniment au avut posibilitatea să stea 30 de minute împreună.
„Unul dintre coordonatorii spectacolului a fost doamna Camelia Găină, agent educator. Pentru deținuți, aceste spectacole înseamnă mult deoarece în preajma sărbătorilor de iarnă gândurile li se îndreaptă către casă, către familie, e o perioadă mai sensibilă și pentru ei și aceste întâlniri sunt foarte importante”, declară Ramona Ilieș, ofițer de presă la Penitenciarul Timişoara.
Ca și în alți ani în perioada sărbătorilor, mai mulți deținuţi au ocazia să petreacă de la câteva ore până la cinci zile cu familia.
Delia S. Barbu
Citiți principiile noastre de moderare aici!