Consiliul Local Timișoara a fost convocat joi, 23 martie, într-o ședință extraordinară, pentru a dezbate și vota proiectul de hotărâre prin care compania de termoficare Colterm urmează să primească 100.000.000 de lei – adică peste 20 de milioane de euro – drept „avans subvenții diferență de preț și tarif la energia termică livrată populației” pentru a putea cumpăra certificate de emisii de gaze cu efect de seră (EUA) aferente anului 2022.
Vă reamintim, la începutul lunii februarie, consilierii locali s-au reunit tot într-o ședință extraordinară pentru a discuta soluții concrete privind viitorul societății Colterm. Convocarea a fost făcută de Roxana Iliescu (PRO România). Primarul Dominic Fritz a insistat atunci asupra ideii că municipalitatea are două variante legale de a transfera bani către Colterm: ana dintre ele prin subvenții, cealaltă prin compensarea pierderilor tehnologice.
Până acum, Colterm a încasat două amenzi istorice de la Administrația Fondului de Mediu (AFM) pentru că nu a cumpărat certificate de emisii gaze cu efect de seră (EUA), pentru poluarea produsă, conform legislației. Una dintre amenzi, în valoare de 21,6 milioane de euro, a venit în 2021, pentru anul anterior, iar cea de-a doua − de peste 14 milioane de euro – a fost încasată în 2022, pentru 2021.
Certificatele EUA aferente anului 2022 pot fi cumpărate de Colterm până la finalul lunii aprilie. Dacă nu le-ar cumpăra, AFM ar putea cere intrarea în faliment a companiei de termoficare.
Bugetul Timișoarei a fost aprobat luni, 6 februarie. Pentru Colterm au fost alocați mai mulți bani comparativ cu anul trecut – 165 de milioane de lei față de 120 de milioane de lei, folosiți pentru plata cheltuielile curente (gaz, cărbuni), dar și din care să poată compania Colterm să achiziționeze certificatele verzi aferente anului precedent, fără de care ar risca să intre în faliment.
La nivelul Uniunii Europene, companiile care poluează aerul cu emisii de CO2 trebuie să plătească o compensare, UE instituind un sistem bazat pe piață, cu un număr limitat de certificate. Cu cât crește nivelul poluării, cu atât crește și prețul acestora. Potrivit datelor prezentate în plenul CLT din februarie, în 2017, un certificat EUA costa 4,86 euro. În 2018, prețul a crescut la 15 euro. Un an mai târziu, în 2019, prețul a ajuns la 30 de euro. În 2020, prețul a scăzut ușor la 24 de euro. În 2021, costul unui certificat a ajuns la 47 de euro, apoi 84 de euro în 2022. În februarie 2023, un certificat ajunsese la 93 de euro.
Pe aceeași temă:
Discuții în plenul Consiliului Local despre salvarea Colterm. Energia verde, viitorul în Timișoara
Trimite articolul
XPentru ce se tot pompează bani în această gaură neagră? Nu mai bine acei bani se folosesc pentru dezvoltarea orașului? Fiecărei bloc sa pună centrala pe bloc sau individuala pe apartament și gata ! Asa la nesfârșit se pompează bani și clar,niciodată nu va fi rentabil, este prea învechită infrastructura!
Coltermul ăla ar fi trebuit deja sa fie al primăriei la cât o platit pentru el…