Au fost necesare două întâlniri ale consilierilor locali pentru a aproba situațiile financiare ale Colterm întocmite la finalul anului 2021.
În primă fază, în ședința de joi, 19 ianuarie, proiectul de hotărâre „privind mandatarea reprezentanților Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Acționarilor Companiei Locale de Termoficare COLTERM S.A. Timișoara pentru aprobarea situațiilor financiare întocmite la data de 31.12.2021” a căzut cu 13 voturi pentru, în condițiile în care ar fi fost necesare 14 voturi pentru a trece.
Consilierul local Roxana Iliescu (PRO România) i-a cerut viceprimarului Ruben Lațcău explicații referitoare la proiect, însă acesta a susținut că Roxana Iliescu ar avea legături speciale cu administratorul judiciar, de la care ar afla diverse informații legate de situația în care se află Colterm.
„Încă de anul trecut, din 10 noiembrie, reprezentanții Colterm au trimis întreaga documentație aferentă situațiilor financiare pe anul 2021 la primărie, cu solicitarea către Consiliul Local de a-i mandata pe cei doi reprezentanți AGA să le aprobe. Mai marii din conducerea primăriei, neplăcându-le cum arată situațiile financiare, cu 300 de milioane pierderi (printre altele) și nedorind să-și asume răspunderea acțiunilor, voiau să arunce cumva răspunderea în ograda altora”, a explicat consilierul local Roxana Iliescu.
Proiectul de hotărâre a fost dezbătut din nou vineri, 20 ianuarie, când a și trecut, cu 17 voturi pentru și o abținere, nu însă înainte de a genera alte discuții.
Consilierul local Adrian Lulciuc (PNL) a întrebat de unde provin datoriile de 300 de milioane de lei.
„Dacă ați fi citit materialul, ați fi văzut de unde provin. Aici intră datoriile istorice către ANAF și Agenția Fondului de Mediu și alte datorii acumulate de-a lungul timpului. Din toate documentele pe care Consiliul Local le-a primit de-a lungul timpului, încă din 2021 când am început să discutăm despre situația financiară a Coltermului, o parte mare din aceste sume se găseau pe lista de datorii istorice”, a răspuns viceprimarul Ruben Lațcău.
Roxana Iliescu a intervenit din nou, punând o întrebare referitoare la niște bunuri care au fost transferate din patrimoniul Colterm în patrimoniul Municipiului Timișoara.
„Eu am o întrebare pentru dl. Lațcău vizavi de bunurile din anexă care au făcut obiectul transferului cu titlu gratuit din patrimoniul Colterm în patrimoniul municipiului. Aceste bunuri sunt înregistrate în contabilitatea primăriei? Pentru că, raportat la situațiile financiare din anul 2021, aceste bunuri apar înregistrate la Colterm. […] Vă readuc aminte că însăși municipiul a făcut o adresă către reprezentanții Colterm în care afirmau intenția de prelua contra cost acele bunuri. Deci inclusiv dvs. ați admis că acele bunuri pot fi preluate contra cost, pentru ca ulterior să vă răzgândiți. Mai ales în contextul în care ANAF a constituit sechestre asiguratorii pe acele bunuri din cauza datoriilor pe care Colterm le avea la ANAF. Deci ANAF nu putea să pună sechestru pe niște bunuri ale municipiului. În opinia mea, transferul a fost nelegal”, a spus Roxana Iliescu.
Viceprimarul Ruben Lațcău i-a răspuns că legislația națională referitoare cui aparține SACET-ul răspunde foarte clar acestei întrebări.
„SACET-ul în sine este în domeniul public prin lege. Cred că partea aceasta de legislație este clarificatoare vizavi de acest aspect. Constat din nou, ca ieri, că dvs. purtați o altă conversație decât Consiliul Local, că dvs. sunteți o portavoce a unor discuții care au loc în alte încăperi. Tot ceea ce vreți să faceți e să pasați niște mingi. Eu nu intru în jocul dvs. Dacă spuneți că sunt plângeri sau dosare, să lăsăm justiția să își facă treaba și să își urmeze cursul”, a fost replica viceprimarului.
Adunarea Generală a Acționarilor Colterm se va întruni vineri, 20 ianuarie, de la ora 14, urmând să fie discutată direcția companiei de termoficare a Timișoarei. Vă reamintim, în urmă cu două zile, directorul general al Colterm, Petre Nenu, a anunțat că își dă demisia din funcția deținută, din cauza situației incerte.
Până acum, Colterm a încasat două amenzi istorice de la Administrația Fondului de Mediu (AFM) pentru că nu a cumpărat certificate de emisii gaze cu efect de seră (EUA), pentru poluarea produsă, conform legislației. Una dintre amenzi, în valoare de 21,6 milioane de euro, a venit în 2021, pentru anul anterior, iar cea de-a doua − de peste 14 milioane de euro – a fost încasată în 2022, pentru 2021.
Ar putea urma o a treia amendă din partea AFM, în cazul în care Colterm nu va cumpăra certificatele EUA aferente anului 2022 până în 30 aprilie. Însă cum compania se află în insolvență, obținerea de fonduri pentru certificate nu este un procedeu tocmai ușor. Odată cu a treia amendă, AFM poate cere intrarea în faliment a Coltermului.
Pe aceeași temă:
Colterm, amendată cu aproape 72 de milioane de lei pentru că nu a cumpărat certificate de poluare
Colterm, la finalul anului 2021: amendă de 21 milioane euro, datorii istorice, avarii și insolvență
Trimite articolul
XCertificate verzi, o mare excrocherie de furt legalizat
am ajuns in situatia asta din cauza indiferentei Tovarasului Nicolae Robu.
-
Robu poarta mare parte din vina,dar mai sint si alti vinovati.
Inchideti sandramaua odata… si trimiteti-l si pe Amza acasa…
Colterm e cu ambele picioare in groapa de foarte multi ani.
Cu fiecare an care a trecut doar mimand ca se face ceva si acumuland noi si noi datorii ne-am indepartat de o posibila redresare.
Corectie: Colderm mai are doar un picior afara din groapa. Si nici macar tot piciorul, doar partea inferioara a piciorului.
Am incredere insa in specialistul ala care si la 3 noapte de il trezesti, iti vorbeste pasional despre colderm. Pasional – fiindca el impreuna cu gasca l-au f.t.t si vor sa-l abuzeze chiar mort fiind.
#revolutia bunei guvernari
Coltermul este un mastodont in moarte clinica si ori cat s-ar investi in el nu va fi rentabil nici odata din cauza pierderilor si lipsei gestionarii individuale a caldurii.
Dupa o iarna fara subventii ar pierde jumate din abonati iar anul urmator s-ar inchide.
sunt in traficul din oras si constat ca avem cra mai proasta conducere a prumariei din ultimii 30 de ani
-
Coltermul nu e al primariei, primarii se implica si subventioneaza Coltermul doar pentru voturi, nu pentru grija abonatilor.🤪
Asta-i solutia usr din campanie??? votati romani, nu mai votati partide. votati independenti sau pertidele cu cele mai mici sanse.
-
Ai soluții concrete sau faci numai gargară?
Bun, dar nu e niemni raspunzator? Adica sa faca puscarie. In ultimii 30 ani totul a fost legal?
-
Nu a fost nimica legal dar au impartit bine banii. Au manjit pe cine trebuia ca sa nu fie scos nimeni vinovat. Întrebați-l pe robu, el a fost ultimul care a mai avut parte de carne de pe ciolan😬
Multi au ras de mine anul trecut in vara, ca de ce trec la centrala proprie.
Na uite de aia.
Am 2 copii nascuti in luna noiembrie si decat sa stau cu calorifere calaie si apa calda cand are chef Coletermul sa dea, acum am constant.
Avand si 2 copii mici sunt obligat sa fac mai cald in casa, pentru ei, nu ma plang, dar daca eram inca la Colterm nu-mi permiteam sa-i tin in racoare.
Colterm este o companie performanta, ai carei angajati sunt debransati aproape in totalitate! Pe mine m-au sfatuit cei de la Colterm sa ma debransez. Sa nu mai stau pe ganduri si sa astept incalzirea individuala, contorizata la intrarea in apartament.
-
“pe mine m-aü sfatüit cei de la colterm” Dar de ce te-aü sfatüit asa, vor sa ramana fara loc de münca si sünt tinüti cü forta? saü sünt prosti aia care te-aü sfatüit, caz in care nü stiü daca ai facüt bine ca i-ai ascültat.
Dü-te ma cü fericirea ta pe banii compensati de stat de aici, cand o sa platesti pretül la gaz pe o piata libera(si ghici ca n-o sa ramana cüm e acüm 1leü kwh) sa ma anünti cat de fericit esti. S-a ajüns in pünctül asta fara scapare in nici ün fel din caüza ünora “fericiti” care “s-aü scos” si aü impresia ca e gaz süficient. Abia astept sa aiba toti centrale, ca daca creste cererea de gaz, va scadea pretül, mi-a zis mie cineva de la ün hypermarket cüm e cü cererea si oferta la ei, cümperi mai mült, platesti mai pütin, asa ceva era.
Iar pentrü cei care din varii motive aü fost fortati sa se descürce pe cont propriü din diverse motive: nü asta-i problema, bine ca ati pütüt sa va descürcati, dar incercati sa ganditi si la o solütie pe termen ün pic mai lüng. care püteti. saü fiti de dreapta pana la capat, platiti la pretül pietei.
🤪