Potrivit Regulamentului Serviciului Public de Alimentare cu Energie Termică al Municipiului Timișoara, sezonul de încălzire este definit ca fiind, de regulă, perioada 1 octombrie – 30 aprilie a fiecărui an.
„Începerea funcționării se va realiza atunci când prognoza INMH pe trei zile consecutive indică o temperatură minimă mai mică de 10 grade Celsius, inclusiv pentru lunile septembrie și mai. Încetarea furnizării încălzirii se va realiza atunci când prognoza INMH pe trei zile consecutive indică o temperatură minimă mai mare de 10 grade Celsius, inclusiv pentru lunile septembrie și mai”, se arată în regulament.
Așadar, oficialii Colterm au dreptul, legal, să furnizeze căldură chiar și în luna mai.
La sfârșitul lunii aprilie, reprezentanții societății de termoficare anunțau că opresc căldura pe timpul zilei, dar că vor ține robinetul deschis noaptea, urmând ca pentru câteva zile să dea din nou agent termic non-stop, din cauza vremii.
Unii timișoreni susțin însă că este inadmisibil să fie luna mai și caloriferele să fie în continuare calde și ei să stea cu geamurile deschise.
„Am trimis o sesizare Colterm, cerând să mă informeze cât timp ne mai dau căldură, deoarece temperatura de afară este aproape de vară și lumea a trecut la mânecă scurtă. Evident, m-au ignorat. Eu înțeleg dorința Colterm de a face profit, dar foarte curând voi refuza să mai plătesc căldura pe care o dau afară pe geam. Primarul ar trebui să nu-și uite sarcinile, iar Colterm să nu uite că sunt doar furnizori de servicii către populație, la fel cum e și primarul”, ne-a scris o cititoare tion.ro.
Oficialii Colterm ne-au precizat că nu se mai furnizează căldură pe timpul zilei, ci doar noaptea, când temperaturile scad sub 10 grade Celsius.
„Dacă este cazul și sunt temperaturi sub 10 grade, atunci se dezmorțesc caloriferele, însă doar pe timpul nopții”, ne-au declarat reprezentanții societății de termoficare.
Pentru eventualele reclamații și sesizări privind oprirea temporară a serviciului de furnizare a agentului termic pentru încălzire, puteți contacta specialiștii Colterm la numerele de telefon 0256.494.133 sau 0756.061.468 sau la adresa de e-mail dispecerat@colterm.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!