De luni, 16 octombrie, de la ora 8, până miercuri, 18 octombrie, ora 18, se vor efectua, etapizat, probele la cald ale instalațiilor de încălzire.
Într-o primă etapă, căldura se va livra la parametri reduși, urmând ca, în funcție de variațiile temperaturilor exterioare, să fie efectuate ajustări. Astfel, dacă temperaturile exterioare vor continua să scadă, parametrii de furnizare vor crește și se va trece la regim de livrare continuu. În cazul în care vremea se va încălzi, se va lua măsura livrării căldurii doar în timpul nopții, ori chiar se va întrerupe, dacă situația o va impune.
„Facem apel la toți abonații noștri să-și deschidă instalațiile interioare în primele zile de furnizare a căldurii, pentru a putea identifica eventualele probleme tehnice. De asemenea, anunțăm că sunt posibile întreruperi temporare în livrarea căldurii pe anumite trasee, în cazul în care apar probleme tehnice la instalațiile de distribuție ale Colterm.
Echipele companiei noastre vor asigura asistență tehnică non-stop pe toată durata probelor la cald. Abonații pot apela Dispeceratul Colterm la numerele de telefon: 0256.494.133 și 0752.309.800 sau pot trimite sesizări la adresa de e-mail relatii@colterm.ro”, au precizat, vineri, reprezentanții Colterm.
Citiți principiile noastre de moderare aici!