„Deschide procedura. Desemnează administrator judiciar provizoriu consorțiul format din practicienii în insolvență Alfa & Quantum Consulting SPRL (lider de consorțiu), Maestro SPRL și Insolvein SPRL. Conform dispozițiilor art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 stabilește termen pentru verificarea stadiului procedurii la data de 17.02.2022”, este soluția pe scurt a Tribunalului Timiș în procedura insolvenței pentru Colterm.
Liderul de consorțiu, Alfa & Quantum Consulting, este din Timișoara și îi are ca asociați coordonatori pe Bogdan Alic și Marius Cârceie (fost consilier județean PNȚCD – n.r.). Aceeași firmă se ocupă, de la începutul lunii octombrie, de falimentul ACS Poli. Maestro este din București, iar Insolvein este tot din Timișoara.
Primarul Dominic Fritz a anunțat, luni, 18 octombrie, că s-a decis intrarea în insolvență a societății de termoficare, precizând că s-a luat decizia pentru „a continua serviciul public”. El anunța atunci că reprezentanții Colterm vor propune judecătorului ca de insolvență să se ocupe societatea RomInsolv, care a gestionat și insolvența Oltchim sau RADET București.
editor Amalia Kui
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XFoarte bine ca se ridica cineva si pune intrebari, felicitari Dan Diaconu!
Am sperat in USR dar se pare ca sunt niste “NEO-NAZ-ISTI” (am scris asa ca filtreaza tion) are vor taxe de la popor apoi probabil ne pun si sa cucerim alte teritorii sa le furam ce e al lor !
USR + FRITZ = numai scumpiri in toate domeniile !
Si au promis multe dar ieri GUNOIUL nu a fost ridicat in mai multe zone din oras!
Si telpark se scumpeste!! Impozitul se scumpeste!! Amenzile cresc!! Utilitatile, gazul , curentul sunt mai scumpe !!! Salariile sunt la fel (daca mai aveti ca deja si multinatioalele dau afara oameni !!! Nici industria alimentara nu o duce bine!! Restrictii peste tot si scumpiri !!! Multumim USR !!!
-
Asta-i noua oranduire mondiala, marea resetare… usr-istii sustin la greu prin naivitatea ci incompetenta lor… dar fritz isi face treaba bine, cea de a distruge, si de a ajunge romanii chiriasi in tara lor. mark my words.
-
da, usr e de vina pentru toate cele mentionate. ma intreb uneori cum persoanele ca tine nu uita sa respire
-
Matale chiar ai impresia ca s-a dus Fritz la Bruxelles si le-a zis sa faca gazul de sase ori mai scump decat a fost iarna trecuta? Si ca l-a manat el de la spate pe robu, vreme de opt ani de zile, sa bage Coltermul cu sute de milioane pe minus?
Dac-ar durea prostia lumea asta ar fi un loc mai bun.
-
Fritz doar a “uitat” sa cumpere niste certificate verzi, si a luat colterm o amenda cat jumatate din datoriile acumulate in ani de zile. In rest, fritz a mai anulat din proiectele robului, s-a mai laudat cu alte proiecte tot ale lui lae, a angajat multi consilieri, a pierdut niste procese desi a angajat mega avocati(in prima instanta momentan) , a uitat complet de curatenia orasului, a mai schimbat niste evenimente clasice gen ruga, transfirmata intr-un postmodernism kitschos, a mai marit niste taxe… aaa, si si-a luat casa de vreo 300 mii euro. E bun fritz, asta da primar!
-
asta numesc eu guvernare usr, cum sa falimentezi un oras si sa il pui pe butuci, cum sa distrugi locurile de munca inchizi toate restaurantele, localurile etc ,cum sa cresti impozitele si taxele la tot , cum sa scazi nivelul de trai intrun oras pana oamenii o sa ajunga in genunchi sa isi cerseasca painea, bravo usr sunteti cei mai tari, ne-ati vandut tara
-
Cu toata parerea de rau, a vota poporul USR si Fritz ?
Acum are ce si-a dorit-
Acu’ sincer, sa il acuzi pe Fritz, dupa nici macar un an intreg in primarie, ca e de vina pentru sutele de milioane datorie la Colterm ce le-a lasat fostul primar, si pentru faptul ca pretul gazului in toata Europa, in momentul de fata, e de sase ori cat a fost iarna trecuta, inseamna sa fii retardat.
Ceea ce, tot sincer, explica perfect faptul ca opt ani de zile in Timisoara a fost tolerat in primarie o maimuta vopsita – care aia e de vina pentru datoriile enorme ale Colterm-ului, care-au dus la intrarea in insolventa.
-
lae o fi fost mai slab decat alti primari din tzara, sigur nu a fost o stea a administratiei, dar fritz asta e pe nicaieri, nici o realizare, doar cresteri de taxe, amenda colterm facuta in primele 3 luni cat jumatate din datoriile istorice facute in ani de zile.
Realizarea lui fritz? casa de 300 mii euro.
Daca e strict prin comparatie, atunci lae fata de fritz e cu 20 de clase mai sus.
-
-
-
Respect vointa poporului.
Lăsați-ne fără căldura,că în 2-3 zile intrăm peste voi si vă mâncăm,Timișoara nu e București
-
Daaaa … si marmota invelea ciocolata in staniol.
Ca de-aia a putut sa stea o maimuta in primarie vreme de opt ani de zile, sa puna cutii de conserve plutitoare pe Bega, care circula, atunci cand circula, goale, sa planteze sute de semafoare si sa taie mii de pomi, sa aduca o echipa de fotbal din Recas in Timisoara si s-o finanteze cu zeci de milioane luate de la toate regiile autonome din oras, si sa lase Colterm-ul cu datorii mai mari decat tot bugetul orasului pe-un an in urma, ca cetatenii Timisoarei sunt vigilenti si nu tolereaza asa marsavii.
Ce crezi matale, daca dai foc la primarie scad datoriile Colterm-ului, sau se ieftineste gazul?
Dac-ar durea prostia, lumea asta ar fi un loc mai bun.
-
tu esti platit la numar de postari, sau la numar de semne grafice?sau atat poti tu? lae fata de fritz doNimic e 20 de clase deasupra, las-o jos.
-