Așa cum tion.ro vă anunța, societatea de termoficare a oprit căldura pe timpul zilei, dar continua să furnizeze gigacalorie pe timp de noapte. Conform regulamentului, sezonul de încălzire se oprește la 30 aprilie, dar Colterm poate da căldură chiar și în luna mai, dacă temperaturile nocturne scad sub 10 grade. Deocamdată, caloriferele timișorenilor nu se mai încălzesc deloc, dar nu se știe pentru cât timp.
„Având în vedere prognoza meteo pentru următoarele zile, când se anunță temperaturi ridicate pentru această perioadă a anului, Colterm a decis sistarea temporară a agentului termic pe timp de zi, începând cu 12 aprilie. Pentru că în perioada următoare și temperaturile nocturne vor depăși 10 grade Celsius, Colterm va sista furnizarea încălzirii și pe timpul nopții începând de vineri, 13 aprilie 2018. În cazul în care, săptămâna viitoare, temperaturile nocturne vor scădea sub 10 grade, vom relua furnizarea încălzirii doar pe timp de noapte sau, dacă este cazul, în regim non-stop”, transmite Ofelia Herghelegiu, purtător de cuvânt Colterm.
Pentru eventualele reclamații și sesizări puteți contacta specialiștii Colterm la numerele de telefon 0256.494.133 sau 0756.061.468 sau la adresa de e-mail dispecerat@colterm.ro.
Articole pe aceeași temă
http://www.tion.ro/primavara-la-timisoara-sezonul-de-incalzire-e-gata-in-30-aprilie-colterm-inca-da-caldura-dar-mai-putina/2019700
Citiți principiile noastre de moderare aici!