Situația pare să se înrăutățească de la o zi la alta pentru compania locală de termoficare a Timișoarei. Printre ultimele dezbateri asupra situației în care se află Colterm, în sfera publică a fost discutat subiectul certificatelor pentru emisiile din 2021.
Consilierul Local Adrian Lulciuc acuza inacțiunea Primăriei Municipiului Timișoara în legătură cu situația disperată în care se găsește Colterm, situație care doar se va agrava dacă cele 188.624 de certificate verzi nu vor fi achiziționate.
„E ultima strigare pentru achiziționarea certificatelor pentru emisiile de CO2 pe anul 2021. Companiile de termoficare responsabile din țară au început deja să achiziționeze certificatele pentru emisiile de CO2 pentru anul precedent. Este cazul Oradei, care a contractat deja aproape 50.000 din cele 280.000. Ce face Primăria Timișoara și Colterm? Încă nimic”, spunea Lulciuc în urmă cu câteva zile.
Certificatele de anul acesta costă aproximativ 11,2 milioane de euro, în condițiile în care nu a fost plătită nici amenda primită la ultima abatere a societății de la prevederile europene. Amenda din 2021 ar însuma cca. 21 de milioane de euro, iar motivul sancțiunii este tocmai neachiziționarea certificatelor verzi necesare anului precedent.
Apelul la acțiune rămâne fără ecou. Primarul Dominic Fritz vrea să stabilească o graniță clară a atribuțiilor pe care le are PMT, dar și a responsabilităților. Problemele Colterm, spune acesta, nu trebuie rezolvate de primărie. Instituția nu este responsabilă de achiziționarea certificatelor și nu este pasibilă nici de amendă.
„Noi, ca oraș, nu suntem pasibili de nicio amendă. Colterm este. Da, orașul este acționarul, dar Colterm este o societate care este ea însăși în insolvență, nu Timișoara. Trebuie să terminăm cu această dependență, care devine o piatră legată de gât a orașului. Noi, ca oraș, am dat peste limita legală doar ca să menținem activitatea. Noi, ca oraș, nu putem fi responsabili de obligațiile companiei. Există multă dezinformare. Nu e obligația primăriei să ia certificate verzi, ci a Coltermului. Noi, ca primărie, vrem să apărăm societatea timișoreană de problemele Colterm”, transmite ferm primarul.
În 2020, Colterm a cumpărat certificatele verzi de la o firmă din București, cu 19,7 milioane de lei. Societatea avea nevoie de 170.000 de astfel de certificate, iar singura firmă interesată să i le vândă a fost TDR Energy SRL. Primăria a garantat pentru rate, așa că aleșii locali au aprobat un grafic de plăți și au fost de acord cu „preluarea datoriei Colterm în cazul neachitării la termenele stabilite a sumelor datorate”. În 2019, certificatele EUA au costat 27,2 milioane de lei și au venit de la Termoficare SA Oradea. În 2018, acestea au costat 16 milioane de lei și au venit tot de la Oradea.
Edilul susține că ceea ce a stat în puterea legală a primăriei s-a făcut. Acesta plasează criza energetică în context național și european. Alesul local atrage atenția asupra nevoii de implicare centrală. Resursele și posibilitățile orașului sunt limitate.
„Eu mi-am asumat să dublez prețul gigacaloriei ca să menținem producția de căldură din oraș. Problemele Colterm nu pot fi rezolvate doar din bugetul local. Eu am așteptarea ca această companie să găsească aceste soluții. Vom vedea dacă Uniunea Europeană își asumă, în acest context, continuarea acestei scheme. Vom vedea dacă la nivelul Uniunii Europene acest mecanism al certificatelor verzi, care e profund viciat, rămâne. Vom avea în următoarele luni problema de a nu mai avea o bază legală pe care să oferim bani la Colterm”, mai declară Dominic Fritz.
De la începutul anului și până în luna februarie, Colterm a primit un sprijin financiar de 60 de milioane de lei, dintre care 15 milioane au provenit de la Guvern.
Pe aceeași temă:
Colterm, la finalul anului 2021: amendă de 21 milioane euro, datorii istorice, avarii și insolvență
Trimite articolul
XSă nu se supere Fritz pe mine, dar s-a lăudat in campanie cu un CV. Acum ar fi momentul să aflăm dacă ce scrie în CV-ul ăla valorează ceva. UE a creat din pix problema, UE să dea dispensă. Am crezut că am votat un om cu conexiuni în cancelarii vestice.
Primaria neomarxista are vreo obligatie fata de cetatenii municipiului ?
-
Toti se concetreaza pe colterm, dar nimeni nu vorbeste de a doua mare problema: reteaua de distributie.
-
Primaria trebuie sa asigure utilitati in institutii cum ar fi spitale si scoli, nu neaparat de la Colterm. Fata de Colterm sunt niste obligatii asumate dar nu tin de certificatele verzi. Oricum firma fiind in insolventa acestea plus amenzile nu trebuie platite pentru ca oricum fie se vor anula pentru iesirea din insolventa fie se vor anula prin faliment. Plata lor e paguboasa mai ales in contextul geopolitic actual in care UE va pune mai presus independenta energetica fata de problemele de mediu si acest sistem de certificate va fi suspus unei modificari substantiale.
N-avem bani de certificate verzi. |Toata lumea debransata sa treaca pe centrale individuale pe gaz , lichid sau solid.
Eu îi dau dreptate lui Fritz, primaria este a tuturor timisorenilor si trebuie sa gestioneze banii in interesul lor, nu numai a celor racordati la Colterm care reprezinta cca 30% din timisoreni.
Asa ca cine vrea sa aiba caldura iarna viitoare trebuie sa-si rezolve problema si sa nu mai astepte pomana de la nimeni.
-
tu platesti gazul la pretul pietei? neplafonat si necompensat? de cand s-a liberalizat piata pentru consumatorii noncasnici? dar pentru cei casnici? deci cine e pomanagiu?
-
COX, tu plătești un sfert din pretul energiei termice de vreo 30 de ani, cei cu centrale termice plătesc gazul compensat de vreo 3 luni. Vezi vreo diferență?
-
Da tu stii ca abonatii calor platesc si vara energia termica pentru ca in iarna sa nu plateasca sume astronomice, adica se autosubventioneaza? Stii ca subventii la caldura primeau doar familiile defavorizate? Cretinu dracului de USR-ist ce esti!!!
-
Stai jos, nota 3! Si vara si iarna, gigacaloria platita ESTE SUBVENTIONATA!@
-
-
ceghe draga, ti-am mai spus si in februarie, ai uitat?
eu nu. dar nu e o problema, pot sa-ti mai spun o data:ceghe draga, pretul gazului e plafonat de vreo 32 de ani pentru consumatorii casnici. Iar pentru noncasnici, piata s-a liberalizat de vreo 5 ani incoace, subventia crescand in aceste conditii. In 2012 de exeplu, subventia era cam 70 lei din cei vreo 320 lei gigacaloria, adica sub un sfert subventia. In 2017, subventia a crescut spre 35%. Abia prin 2019 s-a apropiat subventia de 50%., iar anul trecut la 50%. Tu cat plateai pentru gaz in procente din pretul de al bursa, acolo nu vezi vreo diferenta? Paiul si cu bârna… Cat despre poluarea in oras din cauza centralelor individuale si ce efecte are, ce sa zic? Informeaza-te la oncologie. Poti sa le mai spui si la altii care vorbesc doar ca sa se afle in treaba. Nu trebuie sa ma crezi, cauta pe net.
-
-
-
Primaria trebe sa rezolve conectarearea tuturor gradinitelor, scolilor spitalelor la centrale. Pana atunci e obligata moral sa tina Coltermul pe linia de plutire.
Exceptional si acest articol Toti conducatorii sunt foarte buni si muncesc foarte mult si eu am gresit permanent in evaluate, asa ca sa ma ierte Inaltimile Dvs si sa nu ma urmareasca penal . Va doresc Craciun fericit
Poate dacă ar schimba conducerea s ar mai reduce din personal și ar subția cheltuielile din cadrul firmei poate s ar putea salva singura. Dacă ar mai accesa și ceva proiecte europene pt modernizare.
Ideea e ca nu are un management competent și asta e Vina primăriei.
Sigur ca nu, pt ce ai candidat daca nu sti sa gestionezi orasul in favoarea cetatenilor?Nu ai stiut dinainte sau de fapt esti unul dintre oportunisti.
Nu il mai cred pe fritz. Astept sa vina iliescu aia cu ce trebuie facut de fapt. Pe iliescu o cred ca ea scrie pe facebook ce crede si stie ea, fritz lucreaza legal si dupa lege, nu am incredere in el
Asta ați votat. În campania electorală a promis că are soluția minune pentru colterm.
pare din ce in ce mai evident ca ce se intampla acolo e de fapt o piesă de teatru pusă în scenă de băieții ăștia de la USR pt a falimenta cu intentie coltermul. brusc primăria nu mai are obligații de a salva acest colterm. de parca e un oarecare butic de cartier care merge în pierdere, si nu o companie care aparține de primărie și de care depind zeci de mii de oameni. o nouă mostră de cinism si bătaie de joc marca fritz/USR.
Asta asa e, nu poti arunca tot bugetul orasului pe Colterm. E sinuciderea orasului daca faci asta.
Desfintati sacul fara fund iar cine are nevoie de incalzire sa primeasca fonduri sa isi monteze centrala, cum primesc si cei ce isi pun panouri solare !
-
Da, ma incalzesc cand vreau, cat vreau, foarte eficient si economic cu preturile actuale la gaz, electricitate, lemne, carbune.
-
NOTIFICARE EON NOUL PRET LA Mgwh 781lei fara tva etc.
-
In cazul asta nici eu nu am datoria sa platesc taxe si impozite catre Primaria Timisoara de unde isi ia Frig si cei 10 consilieri ai lui salariul.Asta se intampla cand ajunge un dirijor sa ia decizii in administratie si cand vezi ca nepotismele sunt la ele acasa si la USR , vedeti cazul lui Ana Pauker Munteanu.
Bine ca ești primar, in rest praful sa se aleagă.
Sa ne trăiești Dominic.
Alegerile ieftine se plătesc scump
Mai toate structurile din subordinea primarului au fost împânzite de membri USR. Și astea se pot ușor verifica. Nu le mai amintesc, pentru că presa a prezentat pe larg toate aceste ”coincidențe” și mă opresc dar la secțiunea de transport, mai exact la SMTT, unde în noiembrie a fost angajat un tânăr de la USR care a ajuns în câteva luni director!
Daca s-au luat bani europeni pentru retehnologizarea Colterm si se fac si acum lucrari in acest sens sa continue. Poluarea este mult mai mica cu un sistem centralizat.
Daca este primar sa rezolve problemele termoficarii!
Vom transforma Colterm într-o companie locală nouă, având ca domeniu principal de activitate producerea de energie electrică în sistem de cogenerare sau trigenerare.Nu puteti sa imi spuneti cine a facut aceste afirmati in cadrul campaniei electorale?Cine spua ca daca pe Lascau il trezesti la 3 noaptea are soluti pentru COLTERM? Ati tinut o iarna Timisoara in frig si acuma hop alta primaria nu are treaba sau o raspundere pentru caldura si apa calda a orasului
Bravo Fritzulica termina aceasta societate fiecare sa-si faca individul nu sa stea cu mana intinsa la subventii de la stat.
Pai nu faceti voi propaganda neomarxistii ca trebuie sa domine incalzirea centralizata ?
sa ne amintim niste promisiuni totusi (vrajeli adica):
Motto( probabil): “E timpul ca Timișoara să înflorească din nou cu o administrație inovativă, deschisă și profesionistă”
“Vom transforma Colterm într-o companie locală nouă, având ca domeniu principal de activitate producerea de energie electrică în sistem de cogenerare sau trigenerare. Electricitatea va fi produsul principal, iar energia termică cel secundar. Astfel, noua companie va produce și va vinde energie electrică în rețeaua națională, iar către consumatorii locali va furniza energie termică la un cost mai scăzut decât producția acesteia cu centrale individuale de apartament. Mai mult, energia termică livrată va fi produsă cu un nivel de poluare mai scăzut, datorită sistemelor de filtrare și a coșurilor înalte care favorizează dispersia emisiilor în atmosferă.
Colterm deține un teren de aproximativ 50 hectare la Utvin, utilizat actualmente ca depozit de cenușă. Noi propunem valorificarea cenușii ca materie primă în construcții, ecologizarea haldei și construirea, deasupra, pe întreaga suprafață de 500.000mp, a unui parc de panouri solare. Dacă facem o simulare financiară, 50 hectare de panouri fotovoltaice înseamnă, la nivelul de expunere solară din Timiș și la prețul actual al energiei, venituri de 3,9 milioane euro/an”
REZULTAT administratia fritz: colterm amenda 21 milioane EUR, insolventa. Viitorul suna maro cu administratia actuala.
colterm e o piatra de moara de gatul orasului, iar fritz si latzcau doi bolovani de gatul orasului.