Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Timişoara are în vedere conformarea la normele europene de protecţie a mediului privind emisiile poluante în aer şi creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură. În cadrul acestui proiect vor fi retehnologizate două cazane de apă fierbinte de la CET Centru şi trei cazane de abur de la CET Sud, va fi montată o instalaţie nouă de desulfurare la CET Sud şi vor fi retehnologizate pompele de transport de la CET Centru şi CET Sud.
Pentru retehnologizarea celor două cazane de apă fierbinte de la CET Centru a fost finalizat proiectul tehnic şi au fost finalizate lucrările de demolare a structurilor vechi, iar pentru retehnologizarea celor trei cazane de abur de la CET Sud a fost finalizat proiectul tehnic şi au demarat lucrările de demolare.
Totodată, pentru instalaţia nouă de desulfurare de la CET Sud au fost demarate lucrările de organizare de şantier, iar pentru retehnologizarea pompelor de transport de la cele două CET-uri au demarat lucrările de construcţii montaj.
Proiectul, în valoare de peste 255 de milioane de lei (fără TVA), co-finanţat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, trebuie finalizat până la sfârşitul anului 2013. Principalele obiective sunt îmbunătăţirea calităţii mediului şi a stării de sănătate a populaţiei şi creşterea eficienţei energetice a sistemului de încălzire, de care beneficiază 70.000 de gospodării, spun reprezentanţii municipalităţii. Asta, în condiţiile în care anul trecut Colterm s-a confruntat cu circa 7.000 de debranşări, spun oficialii societăţii, care se aşteaptă să aibă astfel de solicitări şi anul acesta. Directorul companiei locale de termoficare, Petrică Pampu, spune însă că viitorul e tot sistemul centralizat şi le recomandă consumatorilor care vor să se debranşeze să mai aibă răbdare.
„Noi nu putem decât să le propunem să mai aibă răbdare, însă e vorba de buzunarul lor… Sperăm să nu fie la fel de multe debranşări ca anul trecut. Viitorul este al sistemului centralizat eficient şi monitorizat. Noi vom putea menţine o constanţă la preţul gigacaloriei. Trebuie să mergem mai mult pe consumul de cărbune. Preţul la cărbune, în ultimii 8 ani, a crescut doar cu 20 la sută, în timp ce preţul la gaz s-a dublat. La sfârşitul anului viitor vom putea să profităm de investiţiile pe care le facem acum şi vom putea dovedi că ne încadrăm în normele europene de mediu”, a afirmat Pampu. Colterm intenţionează şi să treacă de la distribuţia pe verticală la cea pe orizontală şi contorizare separată acolo unde consumatorul este dispus să investească într-un astfel de sistem.
Primarul Gheorghe Ciuhandu spune că în urma procesului de retehnologizare şi prin folosirea mai mult a cărbunelui preţul gigacaloriei va putea fi menţinut la acelaşi nivel.
„Trebuie îmbunătăţit modul în care se produce şi se distribuie energia termică. Gazul este o problemă pentru că noi nu avem control, iar preţul creşte. O variantă este să compensăm cu cărbune şi valorificarea combustibilului obţinut din biomasă, să căutăm să folosim deşeurile de natură vegetală. Autorităţile locale subvenţionează şi acum o parte din preţul gigacaloriei, dar preţul nu va putea fi redus, ci menţiunt în cuantumuri acceptabile. Ar trebui să crească şi veniturile oamenilor. Nu putem transforma bugetul primăriei într-o anexă a RATT sau Colterm”, a conchis Ciuhandu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!