Aquatim derulează deja o campanie de instalare la asociaţii a contoarelor cu citire radio. Angajatul nu mai este nevoit să se bage prin tot felul de beciuri, în locuri greu accesibile, chiar cu riscul rănirii personalului. Angajatul Aquatim are un aparat special cu care citeşte de la distanţă, prin unde radio, fără a mai trece prin calvarul accesului dificil la contor.
O asemenea investiţie a fost discutată şi apreciată în discuţiile purtate de FALT şi Colterm. Astfel, şi contoarele celor de la compania de termoficare ar trebui să fie înlocuite cu cele cu citire de la distanţă. Operaţiunea nu este una uşoară, presupune investiţii importante şi se va realiza din alocaţii bugetare, dar numai prin licitaţie.
„Sperăm ca acestea să fie achiziționate și montate până în sezonul de furnizare e energiei termice 2015-2016. Este nevoie de acest interval de timp rezonabil, având în vedere că achiziția acestui tip de contoare se va realiza din alocații bugetare. De asemenea, trebuie identificați furnizorii care pot oferi compatibilitatea între sistemul de soft și contoarele propriu-zise, extrem de importantă pentru ca înregistrarea consumurilor să fie cât mai precise. Contoarele vor fi achiziționate prin procedura de licitație!”, au anunţat cei de la Colterm.
Conform FALT, aceste contoare ar face ca procesul de citire și facturarea să se realizeze mult mai repede.
Citiți principiile noastre de moderare aici!