Prin adresa de răspuns a ANRSC, instituţia a comunicat, că „în acest moment, până la modificarea Contractului-cadru, data de la care plata se consideră efectuată este data certificării plăţii de către unitatea bancară a utilizatorului, pentru ordinele de plată”, nu a furnizorului, aşa cu precizează S.C. Colterm S.A, prin atenţionarea unor precizări incluse pe facturi.
Ca urmare a acţiunii Colterm de modificare a contractelor şi a precizărilor de pe factură referitor la termenul de plată, FALT a solicitat un punct de vedere referitor la oportunitatea modificării contractului şi referitor la data la care se consideră factura plătită.
FALT a considerat că, atât timp cât contractul cadru de furnizare a energiei termice, publicat în Monitorul Oficial nu este modificat, acesta are putere de lege între părţile contractante, conform principiului reglementat de Codul civil, la art. 1270: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”.
Având în vedere prevederile legale invocate şi faptul că art. 32 din contractul cadru de furnizare a energiei termice prevede „în toate problemele care nu sunt prevăzute în prezentul contract părţile se supun prevederilor legislaţiei specifice în vigoare, ale Codului civil, Codului comercial şi ale altor acte normative incidente,” Federaţia a considerat că societatea Colterm nu a respectat contractul şi a impus un alt termen pentru plata facturii.
După primirea răspunsului de la ANRSC, reprezentanţii organizaţiei avut o discuţie cu reprezentanţii Colterm, care au comunicat că pe următoarele facturi nu va mai apărea aceea precizare, care era în contradicţie cu prevederile contractului de furnizare. Referitor la semnarea de noi contracte, furnizorul de căldură a renunţat la această acţiune.
„Sperăm că furnizorul local de energie termică va şi respecta contractul şi punctul de vedere din adresa ANRSC. În cazul în care asociaţiile constată că nu se respectă cele semnalate mai sus ne pot contacta la sediul FALT, str. Braşov, nr. 8. Pentru asociaţiile care la începutul anului 2014 au semnat deja contractul cu această modificare dorită de Colterm, le recomandăm să solicite furnizorului de energie termică anularea contractului şi semnarea unui contract conform cu cel publicat în M.O. În cazul în care apar probleme în acest sens se pot adresa la sediul FALT”, au mai anunţat cei de la FALT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!