Elevii, însoţiţi de mai mulţi dascăli şi părinţi, au venit la primărie cu pancarte şi foi cu mesaje cum ar fi „Comasare = Desființare”, „Vrem vot deschis”, „Urmează alegeri”, „Nu vrem comasare” sau „Nu desfiinţării Şcolii de Poştă şi Telecomunicaţii”.
Proiectul de hotărâre privind reorganizarea reţelei şcolare din Timişoara prevedea comasarea unui număr de patru licee şi colegii din oraş, în urma acestui proces rezultând două unităţi de învăţământ.
S-a propus comasarea Colegiului Tehnic de Vest cu Colegiul Tehnic „Ion Mincu”. Şcoala care ar rămâne cu personalitate juridică ar fi Colegiul „Ion Mincu” şi tot în clădirea acestei instituţii ar urma să aibă loc şi cursurile începând din noul an şcolar.
O altă comasare propusă, care a stârnit revoltă, este cea a Liceului Tehnologic de Poştă şi Telecomunicaţii cu Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”. Şcoala care ar rămâne cu personalitate juridică ar fi Liceul de Poştă şi Telecomunicaţii, dar orele ar urma să se ţină loc în clădirea Colegiului „Dimitrie Leonida”, ceea ce creează nemulţumiri.
Totodată, prin reorganizarea reţelei şcolare se intenţiona arondarea anumitor şcoli la altele, cu personalitate juridică. În procesul de arondare ar fi urmat să intre 64 de unităţi de învăţământ, rezultând 27 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică. Unităţile de învăţământ arondate ar trebui să fie organizate şi să funcţioneze în componenţa unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, aparţinând aceluiaşi ordonator de credite – director.
Viceprimarul Sorin Grindeanu a propus, printr-un amendament, ca reţeaua unităţilor de învăţământ pentru anul şcolar 2012-2013 să fie aprobată parţial.
„Noi am pornit acest demers obligaţi de noua lege a învăţământului, nu dintr-o pornire a Executivului Primăriei sau a Consiliului Local. Toate discuţiile legate de patrimoniul şcolar şi de performanţă sunt corecte. Nu poţi să uneşti licee cu promovabilitate de 40 la sută cu unele cu promovabilitate zero.
Propun să nu votăm în integralitate această anexă de 67 de poziţii (n.r. – anexa cu noua reţea şcolară propusă, cu arondări de şcoli şi comasări), pentru că prevede foarte multe lucruri cu care nu suntem de acord. Pe acel tabel sunt 37 de poziţii care respectă ce a fost şi până acum, urmând ca pe celelalte să le discutăm mai aşezat. Să votăm doar poziţiile care rămân la fel ca şi cum au fost până acum”, a propus Grindeanu, avertizând că în caz contrar consilierii din grupul PSD nu vor vota proiectul de hotărâre în ansamblu.
Primarul Gheorghe Ciuhandu a atras atenţia că nu acceptă ca lucrurile să fie tărăgănate mai mult de o lună pentru că ulterior s-ar putea să nu mai aibă cu cine discuta ţinând cont că urmează alegerile locale.
„Nu vreau să amânăm mai mult de o lună de zile, până la sfârşitul lunii martie, pentru că riscăm să punem în pericol începutul anului şcolar. (…) Eu ştiu că există comodităţi, ambiţii, interese, poate şi argumente obiective, dar v-aş ruga să abordăm fără patimă treaba asta”, a afirmat Ciuhandu, amintind că municipalitatea plăteşte chirii de zeci de mii de euro, lunar, pentru anumite şcoli, cum este şi cazul Liceului de Arte Plastice. Viceprimarul Adrian Orza a declarat, în schimb, că nu valoarea chiriilor trebuie să primeze, ci calitatea învăţământului.
Consilierul Adrian Pau a propus formarea unei comisii, din care să facă parte reprezentanţi ai tuturor partidelor din consiliu local, pentru a analiza comasările şi pentru a debloca această situaţie. Primarul a reamintit că există o comisie de specialitate care funcţionează în cadrul Consiliului Local – Comisia 5, care se ocupă de cultură şi învăţământ. În cele din urmă această comisie a fost completată şi cu alţi consilieri, urmând să analizeze situaţia până la finele lunii martie, când comsările vor intra din nou în plen. A fost aprobat amendamentul viceprimarului Sorin Grindeanu, comasările fiind amânate.
Unii aleşi au încercat şi să impună şcolilor că programeze toate cursurile de dimineaţă, dar s-a renunţat la această idee pentru că acest lucru ar fi imposibil din lipsă de spaţiu.
Totuşi, Consiliul Local recomandă, prin proiectul de hotărâre aprobat marţi, ca învăţământul primar şi gimnazial să fie organizat astfel încât elevii să aibă program de dimineaţă începând cu noul an şcolar.
Nervi intinsi la maximum la sedinta publica privind comasarea scolilor din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!