Sute de timişoreni au răspuns invitaţiei Institutului Francez, bucuroși să vadă un film franţuzesc haios, în aer liber, la ora când se lasă răcoarea, mai ales că intrarea la film a fost liberă. De prea mulţi ani abandonată, Grădina Capitol i-a primit în toată „splendoarea” păriginirii sale. Pentru a curăţa scaunele pline de noroi uscat, spectatorii au folosit toate rezervele de şerveţele, ziare şi foi, multe dintre ele rămânând apoi în decorul deja jalnic. Unii, au preferat să se aşeze pe treptele surpate sau chiar pe spaţiul verde invadat de buruieni. Pe un ecran de vreo 12 ori mai mic decât cel pe care se proiectau cândva filmele la grădină, a rulat comedia „Potiche”, cu Catherine Deneuve şi Gerard Depardieu, un film care a recreat atmosfera anilor 70, o parafrază timidă şi cuminte la musicalul „Umbrelele din Cherbourg” . Fundalul muzical al serii a fost însă dominat de …doinele bănăţene, care au răzbătut din Parcul Rozelor, de la Festivalul Inimilor, până în Grădina Capitol.
Festivalul Filmului de Umor – Cinema în aer liber continua joi, 5 iulie, tot la Grădina Capitol, unde de la ora 10 seara rulează scurtmetrajul Logorama si filmul Mammuth, cu Gerard Depardieu, Yolande Moreau şi Isabelle Adjani (subtitrat în limba română). Intrarea este şi astăzi liberă
Citiți principiile noastre de moderare aici!