Romul Nuţiu s-a născut în 28 iulie 1932, la Bilbor, judeţul Harghita. În perioada 1951-1957 a studiat în Cluj, la Institutul de Arte Plastice “ Ion Andreescu “ . În 1958 s-a perfecţionat la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, Bucureşti sub îndrumarea profesorului Alexandru Ciucurencu. Din 1960 până în 2012 a trăit şi a lucrat în Timişoara, unde a fost profesor la Facultatea de Arte.
LIVIANA DAN :
În anii ’70 la Timişoara, câţiva artişti recunosc şi încearcă să schimbe hazardul moral al strategiilor politice. Mai mult, aversiunea ideologică faţă de realismul socialist îi determină pe Cotoşman, Bertalan şi Flondor să se raporteze la neo-constructivism, iar pe Nuţiu la expresionismul abstract. Dacă în primul caz, identitatea de grup este văzută ca oportunitate, în cazul lui Nuţiu există la început o nesiguranţă în găsirea unui context estetic şi conceptual. Pentru Nuţiu, acontul personal este abstract. Relaţia istorie / prezent, poetica de studio, noua abordare a mediului, imaginea ca material sunt sintagme pentru ce înseamnă pictura şi extensia ei – pictura obiect. Pentru a înţelege conceptul în argoul anilor ’70 trebuie să admitem abordarea decisiv personală a picturii.
Romantice în dispoziţie, expresive în libertatea individuală, pictura şi pictura-obiect devin eveniment. Procesul artistic devine chiar subiectul picturii. Emfatică în spirit, această aplicabilitate de a picta profetic este extrem de energetică. Emoţiile sunt profunde, şi cel mai adesea, scara rămâne monumentală. Răscumpărarea personală duce la un stil reductiv. Este mereu vorba mai mult despre artist decât despre subiect şi despre privitor. Retorica expresionismului abstract se întâmplă în spatele picturii şi de-a lungul liniei care mărgineşte pictura-obiect. Chiar dacă combină forma abstractă cu valorile emoţionale expresioniste, involuntar, sunt influenţate cercurile unde performanţa are un rol.
Dincolo de pictură, chiar şi autoritatea lui Jackson Pollock s-a dus de fapt înspre acţionismul vienez şi gruparea Gutai (Japonia).
Nuţiu a fost mereu urmărit de acţiune şi performanţă. Structura optică a picturii îi oferea informaţie cristalină. Dar pentru experienţa estetică, atitudinea rămânea importantă. Pentru Nuţiu, sfârşitul narativismului nu înseamnă o despărţire de coerenţă. Cu aparate noi, ori ciudat adaptate, încearcă ordonarea între mediu şi mesaj, între adevărurile aspre şi frumuseţea generică. Între impactul abstract şi începutul unei emoţii.
Încercând să ajungă în mijlocul unui act de judecată, o parte a sensibilităţii îmbracă mereu analiza. Pentru fiecare semn, pânză, obiect, acţiune, logica expresiei este în contextul unui sine privat. Conţinutul şi emoţia au fost mult timp ţinute secret de criticii modernismului. Un sublim toxic le-a trecut la simple metode de argumentare. La nivelul retoricii de acum, trecutul poate fi considerat un agent al prezentului, perfect intuitive, cu posibile clarităţi reflexive, conţinutul şi emoţia nu au o logică istorică decât în aparenţă şi în introspectiv.
Elocvente în putere, linie, fragilitate, pictura, pictura-obiect, acţiunea rămân la Nuţiu profund interconectate. Plecând de la datele restrictive ale expresionismului abstract, Nuţiu a examinat mereu cum funcţionează pictura într-un context şi un spaţiu expandat. Contaminat de teorie, a găsit modalităţi diferite de a privi pictura. Investigaţiile picturale l-au dus apoi, lent dar sigur, spre instalaţii comprehensive. Iluzie reformulată mereu de culoare. O regulă care l-a ajutat să existe.
RUXANDRA DEMETRESCU:
Biografia artistică a lui Romul Nuţiu stă sub semnul unei fericite excepţii. În deceniul șapte al veacului trecut a fost unul dintre primii pictori români care au practicat expresionismul abstract și/sau informalul (european). A rămas fidel abstractului în general și a transformat apoi pictura în obiect. De la mimesis la poesis; de la bi- la tridimensional; de la transparenţă la opacitate; de la instalaţie la performance: iată cum poate fi rezumat – drastic – un parcurs impresionant, desfășurat într-o remarcabilă aventură vizuală.
CONSTANTIN PRUT, DICŢIONAR DE ARTĂ MODERNĂ ŞI CONTEMPORANĂ :
Este primul dintre artiştii români care extind pictura în spaţiu, creând obiecte tridimensionale şi instalaţii, prin 1965-1967. Tratează pictura ca pe un medium deschis între bidemensionalitatea strictă, cu specificul mataforizării sale spaţiale, şi tridimensional, ca o expansiune a discursului cromatic în spaţiul ambiectal.’
PROF. MARCEL TOLCEA:
”Asemănarea cu Pollock cred că este obligatorie şi îmi aduce aminte de un titlu al lui Coriolan Babeţi, care sună aşa: Pollock-ul coastei de vest a picturii româneşti. Dincolo de acţionism dripping, de hazardul implicit al unei asemenea atitudini artistice, cred mai degrabă că asemănarea profundă dintre cei doi se referă la dinamica interioară, la virilitatea stenică, la forţa culorilor pe care creaţia lui le ilustrează într-un ritm mereu ascendent.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!