Individul a fost depistat de jandarmii de la Gruparea Mobilă, în weekend, la Timișoara. Se afla în zona Stadionului „Dan Păltinișanu” și comercializa sticluțe cu parfum ce purtau însemnele unor mărci consacrate.
„Persoana a fost observată pe o stradă în apropierea Stadionului «Dan Păltinișanu», din municipiul Timişoara în timp ce oferea, spre comercializare, recipiente din sticlă ce aveau, în conținut, un lichid cu miros specific de parfum și care purtau numele unor mărci consacrate. Jandarmii au procedat la stabilirea identității acesteia, rezultând că este un bărbat cu vârsta de 35 ani, cu domiciliul în comuna Dudeștii Noi din județul Timiș. Având în vedere că punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare constituie infracţiune, prevăzută şi sancţionată de Legea nr. 84/1998 republicată, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală. Toate cele 29 recipiente cu parfum găsite asupra persoanei în cauză au fost ridicate, în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor”, transmit jandarmii timișoreni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!