Ultimele controale ale CJPC, efectuate în luna martie, au vizat 11 firme ce comercializează produse specifice Paştelui, dintre care 10 au fost găsite în neregulă şi amendate.
Un număr de 22 de operatori economici găsiţi cu abateri în timpul verificărilor au fost amendaţi cu 50.000 de lei.
“Scopul nostru este de a preveni şi nu de a sancţiona în mod repetat. Cele mai întâlnite abateri sunt neetichetarea produselor sau etichetarea lor necorespunzătoare. Nu am identificat produse expirate în cantităţi mari, cum s-a întâmplat cu carnea la nivel naţional. Consumatorilor le recomandăm să cumpere doar din locuri autorizate şi să fie atenţi la preparatele din carne pentru că, de multe ori, se poate vedea şi cu ochiul liber dacă nu este conformă”, a spus Mihaela Ignat, comisar-şef la CJPC Timiş.
În perioada 1 aprilie – 20 aprilie se va efectua un plan comun de acţiune pentru protejarea sănătăţii şi siguranţei consumatorilor, atât în oraşe cât şi la satele din Timiş. Se vor controla vopseaua de ouă, jucăriile, dar şi modul de comercializare a cărnii şi a dulciurilor, a băuturilor, precum şi a altor produse specifice sărbătorilor de Paşte.
Pe perioada zilelor libere, comisariatul va avea, teoretic, un comisar de serviciu care va răspunde sesizărilor. Numărul de telefon este: 0256 422 7900256 422 790. De asemenea, în aceeaşi perioadă doi comisari vor fi pe teren.
Citiți principiile noastre de moderare aici!