Comisia Europeană a emis în data de 4 august decizia prin care se aprobă eșalonarea proiectului „Construcţia autostrăzii Timișoara-Lugoj și variantei de ocolire a orașului Timișoara la standard de autostradă”, în două perioade de programare, anume 2007-2013 și 2014-2020, decizia stabilind contribuţia financiară din partea Fondului de Coeziune aferentă proiectului – faza 1 POST 2007-2013, în cuantum de 131.739.335 euro, am aflat de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Proiectul are drept obiectiv proiectarea, supervizarea și construcția unei autostrăzi (2X2) între orașele Timișoara și Lugoj, în lungime de 25,625 km și a unei variante de ocolire a orașului Timișoara, în lungime de 9,5 km, la standard de autostradă, fiind divizat in 2 loturi. Desigur, când vorbim de variantă de ocolire este vorba de o parte din autostradă, nu despre ceea ce ştim noi ca fiind centura de ocolire care în acest moment are circulabilă doar o bucată, între Calea Aradului şi Calea Lugojului.
Sectorul Timişoara – Lugoj începe la km 54+000 cu un nod de legatură în apropriere de Drumul Naţional DN6, la km 73+600 autostrada are un nod rutier cu Drumul Judeţean 572, apoi trece la sud de localitatea Şanovita, continuă la km 79+604 cu un pasaj şi se termină la km 79+625. Această secţiune reprezintă Lotul 1 al proiectului. Varianta de ocolire a oraşului Timişoara începe la km 44+500 unde se află nodul rutier cu Drumul Judeţean 691, traseul trece la aproximativ 1 km nord de Giarmata şi se termină la km 54+000 unde începe autostrada Timişoara –Lugoj şi reprezintă Lotul 2 al proiectului, conform anunţului oficial.
Proiectul „Construcţia autostrăzii Timișoara-Lugoj și a variantei de ocolire a orașului Timișoara la standard de autostradă” este unul ”fazat”, având două etape clar definite din perspectiva fizică şi financiară, dintre care Faza I, care constituie obiectul acestei decizii, constă în lucrările realizate până la data de 31.12.2015. Prin realizarea proiectului se urmăreşte reducerea timpului mediu de călătorie la 18,3 min și creșterea vitezei de deplasare la 115 km/h.
Citiți principiile noastre de moderare aici!