După ce intrase în atenţia opiniei publice în urmă cu aproape două luni, când anunţaseră (re)descoperirea unui zăcământ de ţiţei parafinos de foarte bună calitate în vecinătatea Jimboliei, compania britanică Zeta Petroleum şi subsidiara ei din România a revenit în prim planul ştirilor economice odată cu tranzacţia încheiată zilele trecute, prin care era preluată de australienii de la Key Petroleum, cu operaţiuni petroliere din Italia până în Surinam şi din Tanzania în Australia.
Cum asta se traduce prin posibilităţi financiare mai consistente, era de aşteptat ca şi posibilităţile de exploatare a zăcămintelor aflate în portofoliul Zeta Petroleum, printre care şi cel aflat la circa 40 km de Timişoara, să crească corespunzător. La Jimbolia, însă, ţiţeiul din zăcământul estimat la o cantitate cuprinsă între 1,5 şi 6 milioane de barili, mai are de aşteptat până a ajunge în sfârşit la suprafaţă.
„Marea provocare pentru 2011 este de a găsi cele mai bune soluţii pentru exploatare în condiţii de maximă securitate a operaţiilor petroliere şi de protecţie a mediului”, declara, la sfârşitul lunii martie, Bogdan Popescu, managerul pe România a celor de la Zeta Petroleum.
O exploatare pe care petroliştii se văd acum nevoiţi să o amâne pentru un termen nedefinit. „Anul acesta nu putem face nimic. Prima sondă, Jimbolia 1, a trebuit abandonată din cauza unei pungi de bioxid de carbon la mare presiune. Până la sfârşitul anului va trebui să înaintăm un raport către ANRM, Agenţia Naţională de Resurse Minerale, în care să prezentăm situaţia. Urmează ca apoi ANRM să-şi dea avizul cu privire la viitoarele operaţiuni. În momentul de faţă nu ştiu ce vom face, dacă va fi nevoie de o proiecţie seismică adiţională sau vom da o sondă nouă”, a prezentat situaţia Bogdan Popescu.
Concesiunea din judeţul Timiş a Zeta Petroleum cuprinde două câmpuri cu acumulări de petrol şi gaze, descoperite în anii ‘80, Jimbolia Veche şi Jimbolia Vest, în suprafaţă de aproape 24 km pătraţi.
Jimbolia ar putea sta pe milioane de barili de titei
Vis spulberat: petrolul de la Jimbolia nu va imbogati localnicii din zona
Citiți principiile noastre de moderare aici!