Evenimentul caritabil va avea loc începând cu ora 11 la House of Pool (Bd. Take Ionescu, nr.51 A). Participarea în cadrul competiției este deschisă pentru oricine face o donație minimă de 70 de lei. Persoanele înscrise vor primi vouchere echivalente cu valoarea sumei donate, iar câștigătorii premii surpriză.
Evenimentul este organizat de Rack `Em Up for Autism, parte din seria de acțiuni inițiate de Asociația Copii și Zâne, care vin în sprijinul copiilor cu nevoi speciale și House of Pool, locul unde persoanele vulnerabile sunt incluse în activități precum biliardul sau snookerul.
Înscrierile se fac la nr. de telefon 0745033874 (Emanuel Pascariu, Vicepreședinte Asociația Copii și Zâne), până joi, 31 martie.
Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului a avut loc în fiecare an, începând cu 9 septembrie 1989. Aceasta a fost desemnată de către o rezoluție a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Autismul este o tulburare de neurodezvoltare, care se caracterizează prin dificultăți de comunicare și interacțiune socială. Aceasta face parte din categoria tulburărilor de spectru autist, având o gamă largă de simptome. Persoanele care suferă de autism manifestă deseori comportament limitativ și repetitiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!