Până acum, din cele peste 3.500 de chestionare trimise de organizație către asociații, doar 203 au fost completate şi retrimise pentru a fi cuantificate.
În data de 12 decembrie 2014 a fost postat pe site-urile rosenc.ro și falt.ro anunțul de începere a etapei de cercetare cantitativă în proiectul cu titlul „Realizarea studiului de fezabilitate pentru Sistemul ESCO (Energy Service Company) și creșterea acceptabilității Sistemului ESCO pe piața eficientei energetice a locuințelor colective“, co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene (MFE).
Prin acest proiect se urmărește realizarea unui studiu de fezabilitate care să atragă finanțări pentru implementarea de măsuri de eficiență energetică în blocurile de locuințe din Timișoara în sistem ESCO, adică gratuite pentru proprietarii apartamentelor. Chestionarul poate fi descărcat şi completat în continuare și la următorul link: http://rosenc.ro/wp-content/uploads/2015/02/chestionar-administratori-ESCO-modificat3.doc.
În luna ianuarie a fost demarată activitatea de call-center și au fost contactați telefonic peste 2.000 de administratori și președinți ai asociațiilor de locatari pentru a le reaminti să completeze și să transmită chestionarul la sediile ROSENC și FALT (sau prin email/fax) și pentru a-i îndruma în completarea acestuia.
Până la finalul lunii ianuarie au fost primite 203 chestionare completate la sediile ROSENC și FALT.
În ciuda faptului că în luna februarie proiectul prevede demararea etapei de analiză a necesității și oportunității sistemului ESCO în România, partenerii proiectului vor continua să primească chestionare din partea asociațiilor de proprietari până la sfârșitul lunii martie, pentru ca analiza menționată să se bazeze pe cât mai multe informații corecte, care sa releve starea de fapt din Timișoara.
Anul viitor proiectul va trece într-o nouă etapă. Printre lucrările care vor demara prin acest proiect se numără și reabilitarea termică a anvelopei, cu materiale durabile; modernizarea sistemului de încălzire care include distribuție pe orizontală și contorizare individuală; introducerea sistemului de ventilație cu recuperare de căldură și modernizarea instalației de apă caldă menajeră pentru a elimina timpii de așteptare din momentul în care se deschide robinetul până când temperatura apei atinge parametrii reglementați.
Pentru a putea beneficia de astfel de lucrări în mod gratuit, dar și de reducerea facturii la energie, blocurile care vor fi alese trebuie să fie racordate în proporție mai mare de 70% la sistemul centralizat de încălzire.
Pe baza experienței acumulate în luna ianuarie, formularul a fost modificat, fiind necesar consumul de energie termică din ultimii 2 ani. În acest sens, reprezentanții asociațiilor de locatari din Timișoara sunt rugați să completeze un scurt chestionar care poate fi descărcat pe www.rosenc.ro, sau obținut în format fizic de la: FALT, str. Brașov nr.8, 0256/201.237 ROSENC, spl. T. Vladimirescu nr.33, 0356/001.540
Citiți principiile noastre de moderare aici!