Comemorarea Ridicării la Cinstea Altarelor a Sfântului Gerhard va fi marcată la Domul din Piaţa Unirii, cu începere de la ora 17.30, printr-o vesperă pontificală, celebrată de către Excelenţa Sa Martin Roos în prezenţa Capitlului Catedral. După Vesperă, la Palatul Episcopal, în mijlocul clerului şi al angajaţilor aulei episcopale, se va desfăşura o mică festivitate cu ocazia conferirii titlului de Doctor Honoris Causa E.S. Martin Roos. Evenimentul a avut loc în 4 februarie, când Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Fulda (Landul Hessen, Germania) i-a decernat înaltului prelat amintita distincţie academică în domeniul ştiinţei teologiei. Ceremonia s-a derulat în cadrul deja tradiţionalei manifestări intitulate „Academia Sf. Hrabanus Maurus”, festivitate anuală prilejuită de serbarea sfântului ocrotitor al acestei renumite instituţii universitare germane.
Excelenţa Sa Martin Roos este al 91-lea urmaş al sfântului-martir Gerhard de Sagredo (primul episcop al vechii Dieceze de Cenad), al treilea episcop cu titlul „de Timişoara” şi al doilea ierarh romano-catolic bănăţean care se bucură de conferirea titlului de Doctor Honoris Causa al unei facultăţi de teologie germane. La 1 martie 1928, episcopul Augustin Pacha a primit aceeaşi recunoaştere din partea Facultăţii de Teologie din Münster, Westfalia.
Codrina Diana Tomov
Citiți principiile noastre de moderare aici!