Căsuţele comercianţilor vor fi amplasate în Piaţa Victoriei, în zona parcării de la Modex şi pe strada Mărăşeşti în cadrul Târgului de Crăciun.
„Vor fi 95 de căsuţe, în Piaţa Operei, la Modex şi pe Mărăşeşti. Comercianţii cu mâncare gătită vor fi în zona Modex, 13 căsuţe, încercăm să ocupăm o parte din parcare şi platoul unde a fost „acvariul”, iar ceilalţi, cu decoraţiuni şi produse alimentare ambalate, vor fi pe strada Mărăşeşti şi în Piaţa Victoriei. Vom avea două ateliere pentru copii, vor fi prezente câteva asociaţii de meşteri populari din ţară, iar cei mici se vor putea plimba cu trenuleţul, la fel ca şi anul trecut, pe strada Mărăşeşti”, spune viceprimarul Dan Diaconu.
Cea de-a VII-a ediţie a Târgului de Crăciun va fi organizată în perioada 1 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014. În deschidere, duminică, de Ziua Naţională, în Piaţa Victoriei vor cânta Alice Francis, o artistă născută în Timişoara care trăieşte în Germania, Adi Bărar Band şi Pandora, iar seara se va încheia cu un foc de artificii, anunţă reprezentanţii municipalităţii. Alice Francis a readus în prim plan muzica anilor 20. Cântăreaţa, supranumită şi „regina electroswingului”, a cucerit scenele internaţionale după lansarea primului său album, „St. James Ballroom”, în 2012.
Bugetul total pentru evenimentele de 1 Decembrie, Târgul de Crăciun, manifestările ce vor fi organizate de Revelion în centru şi Revelionul Pensionarilor este de 500.000 de lei, potrivit viceprimarului Dan Diaconu. Pentru selectarea artiştilor care vor cânta în noaptea trecerii dintre ani, autorităţile intenţionează să lanseze un sondaj on-line, dar, într-o mare proporţie, ar putea fi vorba de trupe şi artişti timişoreni.
UPDATE. Reprezentanții Primăriei Timișoara au revenit asupra programului și au anunțat că nu va mai cânta Adi Bărar Band. În Piața Victoriei vor concerta, de 1 Decembrie, Alice Francis, Desant, Pandora, Claudia Popa & Band.
Citiți principiile noastre de moderare aici!