Luni, 24 februarie, va avea loc un concert caritabil susţinut de Incanto Quartetto în Sala Multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş – Bulevardul Revoluţiei din 1989 nr. 17. Intrarea este liberă, cu posibilitatea de a face donații în urne. Concertul „Muzică pentru o viaţă” are loc de la ora 19.00.
Un chist ovarian endometriozic operat cum nu trebuie a lăsat-o pe Daniela Cocoş fără uter şi ovare. A fost afectat şi aparatul digestiv, iar medicii vor fi nevoiţi să-i scoată şi rinichiul. Acum, după ce toate speranţele erau pierdute, Daniela Cocoş şi-a găsit alinarea la o clinică din Austria. Dar tratamentul este foarte costisitor.
Daniela a terminat Facultatea de Medicină la Timişoara, Din cauza bolii, abia în 2013 a reuşit să profeseze – o lună. A început să se simtă din ce în ce mai rău după operaţia de chist ovarian din România. În 2012 a fost la un spital din Szeged, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Starea de sănătate nu s-a ameliorat. După prima operaţie s-a ales cu o pungă ataşată de abdomen în care se evacua scaunul, iar în toamna acestui an a urmat o nouă intervenţie.
La începutul lunii octombrie 2013, Daniela a fost supusă la încă două intervenţii chirurgicale şi i s-au montat un stent ureteral şi o altă pungă ataşată în partea stângă pentru evacuarea urinei. Daniela trebuie să meargă cel puţin o dată la două săptămâni la control. Costurile sunt mari. Pungile ataşate de abdomen trebuie schimbate în fiecare zi. Până acum, femeia, alături de partenerul său de viaţă, au făcut faţă cu banii, cu greu. Acum, însă, nu mai au de unde… Daniela vrea să treacă şi peste ultimul hop şi să înceapă să profeseze meseria ei – cea de medic.
Timişorenii au ocazia să o ajute pe Daniela, care, atunci când va fi sănătoasă, va ajuta şi ea, la rândul ei, oameni, din postura de medic (şi nu numai) – cea mai nobilă profesie din lume. Cei care vor să o ajute pe Daniela pot face acest lucru depunând bani în următoarele conturi în lei:
CEC BANK: RO14CECEC001946202029911,
OTP BANK: RO56OTPV190000720971RO01
Citiți principiile noastre de moderare aici!