Sub genericul „Pagini simfonice și arii celebre”, evenimentul va avea loc vineri, 19 iunie 2015, de la ora 21, la Grădina de Vară Capitol. În caz de vreme nefavorabilă, concertul va fi susținut de la ora 20, în sala Capitol, avertizează Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii timișorene.
„Pentru că acasă înseamnă pentru mine atât Opera din Timișoara, cât și cea din Viena, am ales cu inima repertoriul acestui concert de început de vară. Pentru că publicului de pe Bega îi sunt cunoscută ca și Carmen și vreau să mă fac cunoscută și ca Azucena, am ales Carmen și Il Trovatore pentru prima parte. De la casa de pe Dunăre am adus două minunate <<șlagăre>> vieneze, care fac parte din repertoriul fiecărei soliste a operei vieneze. Mă bucură mult revederea cu maestrul Wolfgang Groehs. În urmă cu mai mulți ani am înregistrat împreună un CD cu muzică de Mahler, la Viena, și am cântat un Rigoletto la Opera din Timișoara. La fel de mare îmi este bucuria reîntâlnirii cu orchestra Filarmonicii Banatul, cu care am făcut un turneu minunat în Olanda, în decembrie 2015”, ne-a declarat vedeta evenimentului, Aura Twarowska.
Maestrul Groehs va dirija un program muzical ce cuprinde lucrări din creația lui Verdi, Rossini, Bizet, Francois Borne, Franz von Suppe, J.Strauss, P.Agricola, R.Sieczynski, G. Gimenez, F.Lehar, H.C.Lumbye.
Citiți principiile noastre de moderare aici!