Timișorenii sunt invitați la spectacolul oferit de Orchestra şi Corul Forţelor Terestre Americane Staţionate în Europa (The United States Army Europe Band & Chorus), luni, în 30 aprilie, de la ora 19:00, la Filarmonica Banatul.
Membrii Orchestrei au statutul de ambasadori muzicali ai armatei americane în Europa. Ei sunt aleşi prin concurs şi sunt muzicieni profesionişti, absolvenţi ai unor universităţi şi conservatoare de muzică prestigioase din Statele Unite.
Orchestra, aflată sub comanda Lt. Col. Dwayne Milburn, este staţionată în Sembach, Germania. A fost înfiinţată în 1940 și are în componenţă 65 de grupuri de concert şi fanfară, 35 de grupuri pentru muzică de ceremonie, grupurile de jazz USAREUR Standard, trupa de muzică dixie Rhine River Ramblers, trupa de rock modern The Musik Brigade şi ansambluri de muzică de cameră.
Corul Soldaţilor USAREUR se află sub comanda căpitanului Aaron Morris şi a fost înfiinţat în 1963 pentru a ridica moralul trupelor americane prin reprezentaţii muzicale.
Concertul include piese celebre compuse de Aaron Copland, Bela Bartok şi Leonard Berstein.
Intrarea este gratuită, pe baza biletelor ridicate de la casa de bilete.
Citiți principiile noastre de moderare aici!