Primăria Timişoara organizează trei zile de evenimente, la sfârşitul săptămânii viitoare, pentru a marca data de 3 August, ziua oraşului.
Manifestările vor debuta vineri, 3 august, când de la ora 9.00 pe Aleea Personalităţilor din Parcul Central va fi dezvelit bustul criticului de artă Deliu Petroiu şi va cânta Fanfara Big Band. La ora 10.00, Consiliul Local Timişoara se va întruni într-o şedinţă festivă, iar la ora 12.00, Asociaţia „Romul Ladea” va organiza o expoziţie de pictură dedicată Zilei Timişoarei la Sala ProArmia din Piaţa Libertăţii.
Timişorenii amatori de caricaturi care vor trece prin preajma Galeriei Popa’s din Piaţa Unirii de ziua oraşului în jurul orei 17.00 vor primi cadou portrete.
La ora 19.00 va urma o paradă militară şi va cânta fanfara militară, care va pleca de la Garnizoana din Piaţa Libertăţii spre Piaţa Unirii.
La ora 20.15, în Piaţa Unirii este programat un concert Juan Xavier, echipele sportive timişorene vor urca pe scenă pentru a fi premiate la ora 21.00, după care, de la ora 22.00, va cânta trupa Rezident EX.
În aceeaşi zi, în Parcul Rozelor poposeşte Caravana filmelor Metropolis, iar cinefilii se vour putea bucura de cinema în aer liber de la ora 21.30
Sâmbătă, 4 august, programul va începe, la ora 11.00, cu un spectacol pentru copii, „Prâslea cel Voinic şi Merele de Aur”, pregătit de Teatrul Merlin în Parcul Copiilor.
De la ora 17.00, cei de la Popa’s Academy vor face din nou portrete în zona galeriei din Piaţa Unirii.
La ora 19.00 vor fi organizate demonstraţii şi lecţii de dans, ateliere de pictură şi ikebana în Piaţa Victoriei, pe platoul din faţa Operei. La aceeaşi oră, în Piaţa Libertăţii sunt programate un spectacol de mişcare, „Douzecisidoi” şi un atelier de pictură pentru copii în aer liber (Asociaţia Viv Art). La ora 20.00, lângă fântâna de pe strada Alba Iulia va cânta trupa Jazzy BIT.
Trupa de suflători de la Liceul „Ion Vidu” a pregătit un moment special pentru timişoreni, de la ora 20.15, în Piaţa Unirii, iar tot acolo va cânta, de la ora 21.00, Fanfara Timişoara Big Band. Amatorii de filme sunt aşteptaţi şi în această zi, tot de la ora 21.30, la Caravana filmelor Metropolis în Parcul Rozelor. La ora 23.30, în faţa Primăriei Timişoara se va da startul unui cros nocturn având ca punct de sosire Piaţa Victoriei.
Duminică, 5 august, de la ora 9.00, în Piaţa Unirii va avea loc un spectacol pentru copii, Piti Show, transmis în direct la Radio Timişoara, iar cei mici vor putea lua parte apoi, de la ora 10.00, la diverse ateliere pregătite de Asociaţia Noua Acropolă.
Duminică seara, de la ora 22.00, pe scena din Piaţa Unirii va concerta Inna. În deschidere, de la ora 20.30, vor cânta Kamelia feat. George Hora şi Corina. În Parcul Rozelor vor continua proiecţiile de film la ora 21.30.
E stabilit: Inna canta de Zilele Timisoarei pe 15.000 de euro!
Inna isi doneaza banii pentru concertul de Zilele Timisoarei Centrului Medical Buzias
Citiți principiile noastre de moderare aici!