Timișorenii sunt așteptați în acest week-end să sărbătorească Unirea Basarabiei cu România din 27 martie 1918. Organizația Studenților Basarabeni (OSB) din Timișoara a pregătit o serie de evenimente care să marcheze unirea, în cadrul Festivalului Cultural Zilele Basarabiei. De vineri până duminică au loc manifestări culturale și studențești în orașul de pe Bega.
„Festivalul și-a propus să aducă din cultura basarabeană aproape de mediul timișorean, pentru că Banatul este departe geografic și vrem să consolidăm legătura dintre timișoreni și basarabeni”, ne-a spus Alexei Dombrov, unul dintre organizatorii evenimentului. Programul va cuprinde o dezbatere – „Avantajele și dezavantajele unirii Moldovei cu România”, sâmbătă, de la ora 10.00, la Primăria Timişoara, o lansare de carte – „Românii din Bugeac pe cale de dispariție” de George Damian, vineri, de la ora 14.00, la Librăria Cărturești, și expoziţia de pictură a tânărului artist basarabean Sergiu Popescu, sâmbătă, de la ora 14.00, la Casa Tineretului.
Festivalul Zilele Basarabiei cuprinde şi mai multe concerte live. Formaţia bucureşteană Travka şi trupele de peste Prut Snails şi Paralela 47 vor cânta vineri, de la ora 21.00, în clubul Daos din Timişoara, iar sâmbătă, în acelaşi loc şi de la aceeaşi oră, vor concerta Dubas şi Alternosfera, care îşi va lansa noul album, „Virgula”. Pentru amatorii de muzică populară românească, duminică, la Casa de Cultură a Studenților va concerta cel mai renumit ansamblu folcloric al comunităţii româneşti din Sudul Basarabiei, „Dor Basarabean”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!