Preţul unui bilet variază între 30 şi 940 euro şi, pentru că numărul solicitărilor îl depăşeşte cu mult pe cel al locurilor, se organizează o tragere la sorţi.
Primul concert de Anul Nou de la Viena a avut loc în 31 decembrie 1939, iar din 1959 Televiziunea de Stat Austriacă difuzează evenimentul în lume.
În acest an, concertul va fi dirijat de Franz Welser-Möst şi va începe cu „Marşul călăreţului“.
Prima zi a noului an este marcată în mod tradiţional prin acest eveniment muzical de excepţie – Concertul de Anul Nou din capitala Austriei. Anul acesta la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Viena se va afla dirijorul Franz Welser-Möst, cel care din septembrie 2010 ocupă funcţia de director muzical al Operei de Stat din Viena. Welser-Möst este, după Clemens Krauss, Josef Krips, Willi Boskovsky, Herbert von Karajan şi Nikolaus Harnoncourt, cel de-al şaselea dirijor austriac sub bagheta căruia se desfăşoară Concertul de Anul Nou de la Viena. Dirijorul în vârstă de 50 de ani s-a aflat pentru prima oară la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Viena în ianuarie 1998, dar este pentru prima oară când dirijează celebra orchestră cu ocazia acestui eveniment.
Ca întotdeauna, Concertul de Anul Nou va sta sub semnul muzicii familiei Strauss. Concertul va fi deschis cu „Reiter-Marsch“ („Marşul călăreţului“) al lui Johann Strauss, urmat de valsul „Donauweibchen“ („Fetele Dunării“), despre care Welser-Möst a subliniat că se numără printre valsurile sale preferate.
Pentru prima oară din programul concertului va face parte şi o piesă semnată de Franz Liszt („Mefisto – Vals I), aducându-se astfel un omagiu compozitorului, al cărui an jubiliar va fi celebrat în 2011. Vor fi de asemenea prezentate lucrări de Josef Lanner şi Joseph Hellmesberger.
Sala Mare a Musikverein-ului, în care are loc an de an Concertul de Anul Nou, va fi decorată cu flori în culorile alb-crem şi roz-lila, fiind pentru al 30-lea an când florile sunt aduse din oraşul San Remo.
Şi în acest an, Concertul de Anul Nou va fi transmis în 70 de ţări, între care şi România. În 2010 evenimentul a fost urmărit de 50 de milioane de persoane. „Din fericire nu văd milioanele de telespectatori care urmăresc concertul, altfel cred că aş avea emoţii“, a declarat Franz Welser-Möst.
„Cei de acasă se vor putea bucura şi de momentele de balet transmise în cadrul concertului, momente ce au fost filmate în acest an la Palatul Laudon din Viena, precum şi la Opera de Stat. Protagoniştii sunt solişti ai celebrei opere din capitala Austriei, printre care Maria Yakovleva şi Eno Peci. De asemenea, în pauza concertului va fi transmis un film documentar realizat de Hannes Rossacher, care a însoţit în această vară Orchestra Filarmonică din Viena într-o croazieră, ce a avut ca puncte de oprire Tallinn, Sankt Petersburg, Stockholm, Helsinki sau Kaliningrad”, transmite Compress.
În 2 ianuarie 2011 încep înscrierile pentru concertul din 2012.
S.P.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!