Peste 2.000 de candidaţi s-au înscris anul acesta la examenul de titularizare, în judeţul Timiş. Dintre aceştia, 800 se luptă pentru continuitate pe post, în timp ce restul speră să prindă unul dintre cele 37 de posturi titularizabile. Cea mai mare concurenţă este pentru posturile de educatori – aici au fost scoase la concurs 13 posturi pentru care vor candida peste 400 de persoane. Examenul va avea loc miercuri, de la ora 10, la Grupul Şcolar Industrial „Emanoil Ungureanu“, Colegiul Tehnic „Henri Coandă“ şi Colegiul Naţional Bănăţean. Candidaţii vor avea la dispoziţie patru ore pentru finalizarea subiectelor, iar rezultatele vor fi afişate pe 18 iulie. De asemenea, Timişoara va fi anul acesta unul dintre cele 11 centre naţionale de corectare a lucrărilor din cadrul examenului de titularizare: aici se vor corecta lucrările din cadrul probelor de limba română, latină şi arte vizuale.
Lucrări cu cod de bare
O noutate în ceea ce priveşte examenul de titularizare de anul acesta o constituie modalitatea de secretizare a lucrărilor candidaţilor. Pe acestea se va aplica câte un cod de bare, pe fiecare foaie de concurs. Astfel, nimeni din comisia de corectare a lucărilor nu va ştii numele candidatului, care va fi aflat doar după ce lucrarea a fost notată. Codul de bare va conţine numele candidatului şi codul numeric personal, iar după corectarea lucrărilor va fi scanat pentru a afla numele autorului. Fiecare candidat va primi la intrarea în sală 10 astfel de coduri de bare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!