Proiectul „Pădurea în culori” are ca scop promovarea standardelor Uniunii Europene privitoare la protejarea mediului, dezvoltarea comportamentului ecologic la elevii ciclului primar şi gimnazial, stimularea elevilor care manifestă interes faţă de problemele legate de protecţia mediului înconjurător şi realizarea unui schimb de experienţă, la nivel naţional, între cadrele didactice şi elevii cu preocupări în domeniul educaţiei ecologice.
„Educaţia ecologică reprezintă o problemă globală, fundamentală şi constituie obiectivul cooperării statelor, a entităţilor teritoriale având ca scop supravegherea şi evaluarea stării mediului, precum şi prevenirea deteriorării acesteia. Ne aflăm într-un moment al istoriei în care trebuie să orientăm acţiunile noastre, meditând în mai mare măsură la repercusiunile asupra mediului. Aprofundând cunoştinţele elevilor şi chiar şi pe ale noastre, ale cadrelor didactice, şi acţionând cu mai multă înţelepciune, putem asigura pentru noi înşine condiţii de viaţă mai bune într-un mediu înconjurător mai bine adaptat la nevoile şi aspiraţiile umanităţii”, spune Diana Bota, profesoară la Liceul William Shakespeare şi coordonator al proiectului.
Peste 70 de cadre didactice din întreaga ţară s-au înscris la concursul organizat de liceul din Timişoara. Jurizarea va avea loc la finele lunii aprilie a anului curent, din comisia de evaluare urmând să facă parte reprezentanţi ai Comisariatului Regional de Mediu-Garda de Mediu, Consiliului Judeţean Timiş, Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Palatului Copiilor si Asociaţiei Elevilor Timişoreni de Protecţie a Animalelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!