Coproducţie Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu şi Théâtre National de la Communauté Française de Belgique, în colaborare cu Le Festival d Avignon 2014, spectacolul “Solitaritate” va fi jucat în cadrul FEST-FDR , în Sala Mare a Teatrului Național Timișoara, în 14 mai 2014, de la ora 21.
„Fiecare dintre cele cinci scene ale spectacolului este o ficțiune inspirată dintr-o realitate sau dintr-un anumit tip de discurs public prezent în societatea românească actuală: de la zidul construit în Baia Mare pentru a separa comunitatea rromă de șoseaua principală a orașului și până la marcarea din ce in ce mai radicală a diferențelor între categorii sociale, etnii, generații. Sub pretextul respectării unor convenții sociale și al salvării cetățeanului, sunt inventate de fapt reguli noi menite să stigmatizeze diferența și să estompeze tot ceea ce ar putea să ne apropie. Mai grav decât radicalizarea discursului politic despre sărăcie – văzută ca o vină a celui incapabil să fie eficient – este faptul că acesta a contaminat spațiul public și riscă să devină o perspectivă normală, justă, perfect îndreptățită”, explică autoarea spectacolului, Gianina Cărbunariu.
Interpretează actorii Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Ofelia Popii, Mariana Mihu, Adrian Matioc, Cristina Ragos, Ali Deac. Muzica spectacolului este compusă de Bogdan Burlăcianu, coregrafia este realizată de Florin Fieroiu, decorul este creat de Andu Dumitrescu, iar costumele de Andrei Dinu.
FEST-FDR 2014, festivalul organizat de Teatrul Naţional cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Primăriei Municipiului Timişoara, se desfășoară în două secvențe: prima, dedicată spectacolului românesc, în 14 – 18 mai, iar cea de-a doua între 10 şi 17 iunie.
Tion.ro susţine cultura, aşa că va oferi două bilete la spectacolul “Solitaritate”, din cadrul Festivalului Dramaturgiei Românești la Timișoara, bilete pe care le puteţi câştiga participând la un concurs. Tot ce trebuie să faceți este să intrați pe pagina noastră de Facebook, să dați share postării cu spectacolul și apoi să lăsați tot acolo un comentariu prin care vă anunțați participarea la concurs.
Concursul se va încheia marţi, 13 mai, iar câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți. Succes!
Nu uitați nici de concursul pe care tion.ro l-a lansat vineri, la care puteți câștiga două invitații la cele mai interesante spectacole din cadrul Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti. Mai multe detalii aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!