În perioada 15 – 22 aprilie are loc prima parte a Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST-FDR). Este vorba despre FDR, eveniment care va prezenta publicului câteva dintre cele mai bune reprezentații românești ale momentului. Spectacolele au fost atent selectate, iar biletele pentru foarte multe dintre piesele care se vor juca în această perioadă sunt deja sold out.
De asemenea, în această perioadă se desfășoară și festivalul The Art of Ageing, parte a FEST-FDR, în cadrul căruia se vor putea viziona cinci producții europene de neratat.
Vineri, în cadrul evenimentului se vor juca două spectacole de excepție. Primul este „Fen Fires” de Nino Haratischwili, în regia lui Brit Bartkowiak și realizat de Deutsches Theater Berlin și Teatrul Național Slovac Bratislava. Reprezentația începe de la ora 18, la Sala 2.
Tot vineri, de la ora 21, timișorenii sunt chemați din nou la teatru. De data aceasta este vorba despre spectacolul „I’m affraid we know each other now” de Ivor Martinić, regizat de Dominique Schnizer și realizat de Gavella Theatre Zagreb. Reprezentația are loc la Sala Mare a Teatrului Național Timișoara.
Redacția www.tion.ro are pentru cititorii fideli câte o invitație dublă la fiecare dintre cele două reprezentații menționate mai sus. Pentru a intra în posesia lor, tot ce trebuie să faceți este să accesați pagina noastră de Facebook, să dați share postării despre acest eveniment și să lăsați un comentariu prin care să vă anunțați participarea la concurs.
Câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți și vor fi anunțați vineri, 18 aprilie, la ora 12.
Nu uitați să verificați zilnic www.tion.ro pentru a participa la celelalte concursuri unde puteți câștiga invitații la spectacolele FDR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!