Evenimentul are loc miercuri, 21 decembrie, de la ora 19, la Sala Olimpia.
Talentul lui Edvin Marton a fost remarcat încă din copilărie, el studiind vioara de la vârsta de 5 ani. În scurt timp, la doar 8 ani a ajuns să studieze la cea mai prestigioasă școală de muzică din Rusia. De asemenea, la 12 ani a susținut primul său concert alături de Orchestra Simfonică din Moscova.
De-a lungul anilor, violonistul a devenit un nume tot mai cunoscut la nivel internațional. Mai mult, acesta va urca pe scenă cu frumoasa vioară Stradivarius din 1699, instrument care a dat și numele concertului de la Timișoara, „The 7 Million Dollar Stradivarius Violin”.
„Recunoscut pentru spectacolele sale memorabile, Edvin Marton și trei membri ai orchestrei sale îi vor purta pe cei prezenți în lumea magică a muzicii, într-un recital de 90 de minute. Magia sărbătorilor de iarnă aduce timișorenilor combinația deosebită de stiluri muzicale, de la clasic la rock, toate acestea povestite prin ritmurile armonioase și sensibilitatea transmise de Edvin Marton”, au transmis organizatorii evenimentului.
Este important de menționat că în anul 2008, Marton a câștigat premiul cel mare Eurovision, dar și un premiu MTV și un premiu Emmy pentru „Cea mai bună compoziție muzicală a anului”.
Mai multe detalii despre eveniment și despre prețul biletelor pot fi găsite aici.
Pentru că nu vrem să ratezi acest eveniment, redacția Tion.ro pune la bătaie două invitații de o persoană la concertul lui Edvin Marton. Cei care doresc să participe la concurs trebuie să intre pe pagina noastră de Facebook, să dea share postării despre concurs și să lase un comentariu prin care să își anunțe participarea.
Concursul se va încheia joi, 15 decembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!