Vineri, 26 octombrie, ora 19.00, la Sala 2 a Teatrului Național Timișoara va avea loc spectacolul „Căpcăunii sacri” care „este o comedie sarcastică, în care ironia, umorul și ferocitatea se împletesc cât se poate de strâns, spectacolul fiind o adaptare pe care Sabin Popescu, în dublă calitate de scenarist și regizor, o face «basmului filosofic» al lui Pascal Bruckner, plasând povestea căpcăunului care experimentează abstinența culinară în lumea în egală măsură adevărată și fictivă a Hollywood-ului. Marii actori sunt de fapt căpcăuni, mâncători de copilași, care luptă cu adicția”, ne povestesc cei de la TNT.
În distribuție, timișorenii îi vor putea vedea pe actorii Victor Manovici, Eugen Pădureanu, Laura Avarvari, Valentin Ivanciuc, Bogdan Spiridon, Iuliana Crăescu, Florin Ruicu, Flavius Retea și Constantin Tovarnițchi.
Pentru că nu vrem să ratezi această piesă minunată, redacția Tion.ro pune la bătaie două invitații duble!
Tot ce trebuie să faci este să intri pe pagina noastră de Facebook, să dai share postării acestui articol și să lași un like și un comentariu prin care îți anunți participarea. Câștigătorii concursului vor fi anunțați, vineri, 26 octombrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!