În curtea Spitalului Municipal Timişoara a fost ridicat anul acesta un nou corp de clădire pentru Unitatea de Primire a Urgenţelor, situat în faţa vechii UPU.
Amplasamentul a fost predat firmei executante la începutul anului, în luna februarie, iar oficialii primăriei şi directorul spitalului au tăiat luni panglica de inaugurare. Vorbim despre inaugurarea primei părţi a investiţiei de la Clinicile Noi practic, pentru că, pe lângă extindere, proiectul cuprinde şi reabilitarea actualei UPU.
Urgenţele funcţionau – şi funcţionează încă, pentru că mutarea efectivă se va produce în următoarele zile – la parterul clădirii principale a spitalului, într-un spaţiu mult prea mic şi impropriu.
Vechiul sediu prezenta mai multe disfuncționalităţi, printre care şi faptul că accesul principal în spital era practic şi sala de aşteptare şi spaţiul de primire/ triaj al pacienţilor. Toate acestea se vor schimba însă în urma lucrărilor de modernizare.
„Singura soluție pentru ca spitalul nostru să îndeplinească acele condiții de funcționare a UPU, impuse printr-un ordin de ministru, a fost construirea acestui corp nou de clădire. Suntem acum într-un spațiu care arată, are toate circuitele și funcționalitatea și capacitatea de a prelua Urgențele de la Spitalul Municipal, conform prevederilor legale. Capacitatea proiectată este de 16-17 paturi, pe circuitele funcționale, dotarea va cuprinde și mobilier nou, UPU este dotată cu ecograf, cu aparatură de monitorizare a pacienților, cu aparat de terapie, cu tot ceea ce ține de resuscitarea modernă a unui pacient”, a explicat managerul Spitalului Municipal, Octavian Mazilu.
Totodată, a fost suplimentat şi numărul cadrelor medicale, la UPU urmând să fie în total 10 medici şi 30 de asistente.
„Am făcut demersuri pentru lărgirea schemei de medici, astfel încât să putem asigura asistența medicală necesară. Avem două paturi de resuscitare 0, avem 14 paturi de monitorizare a pacienților care sunt mai puțin critici, avem toate condițiile pentru a face mici intervenții chirurgicale, avem comunicare directă cu explorările imagistice. Am suplimentat cu patru medici schema de personal”, a mai afirmat Mazilu.
Pentru a nu fi afectată activitatea Urgențelor, pentru început a fost construit noul imobil, având o suprafaţă de aproximativ 450 mp, va avea loc mutarea, după care va începe şantierul în vechea clădire la UPU, clădire care va fi legată de cea nouă.
Valoarea investiţiei de la Spitalul Municipal este de aproape 3 milioane de lei fără TVA, deci aproximativ 840.000 de euro cu TVA, lucrările de la Unitatea de Primire a Urgențelor fiind realizate de firma Alex-Dia Construct SRL.
Oficialii primăriei promit servicii medicale de calitate şi noi investiţii la Clinicile Noi.
„Suntem acum la încheierea fazei unu, care a prevăzut realizarea acestei noi construcții care este făcută conform celor mai înalte standard în vigoare pentru o unitate de primire urgențe. Avem și elemente de dotare tehnică la același nivel, nu numai o clădire nouă. Suntem mulțumiți că, începând de acum, la Spitalul Municipal, se vor putea oferi condiții de asistență medicală de urgență de calitate (…) Mai avem niște proiecte aici. Vom mai face niște corpuri înspre spatele clădirii, vom unele demolări și vom ridica un corp nou de clădire, construcții la același regim de înălțime cu ceea ce avem. Atunci, Spitalul Municipal va avea cele mai bune condiții. Nu este normal să fie dispersat prin tot orașul”, a declarat primarul Nicolae Robu.
Autorităţile locale au afirmat că nu au încă o soluţie pentru Clinica ASCAR, care funcționează într-un spațiu închiriat şi că, în ultimă instanţă, şi aceasta va fi mutată la Spitalul Municipal, odată realizate noile amenajări, la fel ca şi Radioterapia, care rămâne momentan pe strada Mărășești.
Dermatologia va fi mutată în curând într-un alt imobil reabilitat în Complexul Studenţesc, iar Oncologia a fost relocată într-un fost internat de pe strada Victor Babeş.
Articole pe aceeași temă:
Incepe santierul la Spitalul Municipal din Timisoara: extindere si modernizare la Urgente
Citiți principiile noastre de moderare aici!