Dincolo de caracterul său ştiinţific, evenimentul organizat la Buziaş marchează o triplă aniversare: 200 de ani de la apariţia Organon-ului artei vindecării, cartea de căpătâi a învăţământului homeopat, 230 de ani de la vizita la Timişoara a lui Christian F. S. Hahnemann, fondatorul homeopatiei, respectiv împlinirea a 255 de ani de la naşterea lui Christian F. S. Hahnemann. Totodată, manifestarea este un prilej de evaluare a homeopatiei ca ştiinţă în România, principalul său obiectiv fiind acela de a oferi răspunsuri pertinente la întrebarea „Homeopatia, o ştiinţă de două veacuri, reprezintă o soluţie la suferinţele umanităţii mileniului trei?”.
Organizatorii au invitat o serie de specialişti din ţară şi străinătate. Figurile cele mai emblematice ale conferinţei sunt cele ale academicianului Dumitru Dobrescu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, care va aborda problematica medicamentului în secolul XXI, şi, respectiv, a dr. Jorgos Kavouras, profesor de homeopatie clasică la Facultatea de Medicină a Universităţii „Friedrich Alexander” din Erlangen, Director de studii la Academia Internaţională de Homeopatie, care va conferenţia atât sâmbătă, cât şi duminică. În paralel cu programul ştiinţific, pe agenda conferinţei figurează şi câteva momente speciale, dedicate memoriei lui C. F. S. Hahnemann, inclusiv dezvelirea unui bust care îl înfăţişează pe celebrul fondator, realizat de sculptorul timişorean Luigi ŞtefanVarga.
Citiți principiile noastre de moderare aici!