Acţiunea va avea loc la Centrul Regional de Afaceri, în organizarea Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi World Scientific and Engineering Academy and Society, în colaborare cu Université d’Avignon et des Pays de Vaucluse din Franţa.
Conferinţa va avea caracter ştiinţific şi se va desfăşura pe 18 secţiuni în care vor fi susţinute un număr de 120 de lucrări de cercetare din şapte domenii: management, finanţe, economie, turism, contabilitate, marketing şi informatică. Plenul conferinţei va fi format din profesori de renume de la Universitatea din Metz – Franţa, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea din Craiova, Universitatea de Vest, Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor. Autorii, în număr de peste 260 de persoane, provin din cadrul unor centre universitare şi de cercetare importante din străinătate (Franţa, Cehia, Bulgaria, Ungaria) şi din ţară (Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Craiova, Oradea).
Citiți principiile noastre de moderare aici!