Sâmbătă, la Universitatea de Vest din Timişoara, va avea loc conferinţa „Conflictele juridice de natură constituţională”. Evenimentul este organizat de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, în colaborare cu Centrul European de Studii şi Cercetări Juridice.
La conferinţă sunt invitate să participe, în calitate de intervenienţi, cadre didactice specializate de la Facultăţile de Drept: Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea de Vest din Timişoara, precum şi prestigioşi specialişti în drept din autorități și instituții publice şi organizaţii profesionale ale juriştilor.
Vor fi trei paneluri de discuţii: Conflictele juridice de natură constituţională – o problemă de drept şi/sau una politică?; Conflictele juridice de natură constituţională în interiorul puterii executive, precum și între aceasta și puterea legislativă; Conflictele juridice de natură constituţională între puterea legislativă, respectiv cea executivă, pe de o parte şi puterea judecătorească, pe de altă parte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!