„Am avut o întâlnire cu directorul școlii și cu primarul din Teremia și am rămas cu un gust amar pentru că, la un moment dat am fost în situația de a striga și la unul și la celălalt dintre cei doi. Ca urmare, Inspectoratul Școlar Timiș va trebui să ia poziție vizavi de activitatea școlii de acolo, iar prefectul Eugen Dogariu a fost informat despre poziția primarului de acolo. Prin urmare, nu aveam altă soluție decât să sprijinim oamenii de acolo cu un microbuz și trebuie să recunosc că am trimis, încă de vineri un autovehicul care să preia copiii spre școală”, a detaliat Titu Bojin, președintele CJT. Consilierii județeni prezenți au votat, marți, în unanimitate Proiectul de acordare în folosință gratuită, pe perioadă determinată, a unui microbuz pentru copiii din Teremia Mică. Proiectul a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței de plen. „Cred că decizia președintelui CJT este una înțeleaptă. În plus, Ministerul Educației poate emite un ordin de retragere a microbuzului blocat acum de primar și ar trebui să ne îndreptăm atenția spre minister”, a spus, la final, consilierul județean Marin Popescu, fostul inspector școlar general al ISJ Timiș.
Citeste si: Copii din Timis, sacrificati de un primar fara…solutii
Citiți principiile noastre de moderare aici!