Consilierul județean Titu Bojin a solicitat, în ședința extraordinară de luni, să se aloce suma de 100.000 de lei pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului de la București. Amendamentul consilierului a fost aprobat.
„Solicit alocarea către Patriarhie, prin Mitropolia Banatului, către Catedrala Mântuirii Neamului a unei sume de 100.000 de lei, având în vedere că este anul centenarului. Am rugămintea către domnul președinte să vorbească cu mitropolitul Banatului pentru ca această sumă să fie trimisă pentru Catedrala Mântuirii Neamului”, a spus Titu Bojin, consilier județean UNPR.
Suma va fi alocată prin Mitropolia Banatului, care o va transmite mai departe Patriarhiei Române.
„A fost un amendament care a fost aprobat. Dânsul (Titu Bojin – n.r.) dorește direcționarea spre acea investiție. Noi am suplimentat suma alocată cultelor de la 2 milioane de lei la 2.100.000 lei, dar, conform regulamentului consiliului județean privind acordarea sumelor pentru culte și conform legii vom acorda sumele cultelor, iar acestea vor hotărî direcționarea sumelor mai departe”, a spus Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.
Catedrala Mântuirii Neamului Românesc este o biserică în construcție, aflată în București, pe Dealul Arsenalului. Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost pusă în februarie 2011. Catedrala va avea 120 de metri lungime, 70 de metri lățime și 120 de metri înălțime, se va desfășura pe o suprafață de 38.000 de metri pătrați și va avea două hramuri: „Înălțarea Domnului” (Ziua Eroilor) și „Sfântul Apostol Andrei”.
Ultima dată, consilierii județeni din Timiș au alocat bani pentru acest obiectiv în anul 2015 – 100.000 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!