„Aș dori să informez în mod public că am depus la secretariatul Primăriei Timișoara și secretariatul Consiliului Local întreaga documentație cu privire la motivația pentru absențele de la ședințele ordinare ale Consiliului Local. E o documentație mai complexă, de aproape 25 de pagini, toate documentele justificative cu privire la aceste absențe”, a spus Ciprian Jichici.
În mare, în motivarea depusă de Ciprian Jichici se arată că acesta a participat la diverse conferinţe şi workshop-uri din domeniul IT în diferite ţări ale lumii.
El susţine că acest subiect aduce din nou în discuţie deficienţele de organizare internă şi de respectare a legii din Primăria Timişoara.
„Din punctul meu de vedere subiectul e închis și nu văd de unde aceste acuze. Ceea ce aduce din nou în prim-plan această poveste este modul de funcţionare al Consiliului Local. Şi aici mă refer la două aspecte importante. Unu ar fi modul în care documentaţia cu privire la Hotărârile Consiliului Local este pusă la dispoziţia consilierilor locali. Reacţia domnului Ciuhandu a pornit de la faptul că în şedinţa Consiliului Local am îndrăznit să întreb de ce nu putem primi bugetul municipiului Timişoara în format Excel pentru a face corelări. Dacă în compania pe care o conduc cineva din departamentul financiar-contabil ne-ar prezenta bugetul companiei tipărit pe hârtie a doua zi şi-ar căuta loc de muncă. Există o deficienţă majoră privind modul în care se pun la dispoziţia consilierilor locali documentaţiile proiectelor de Hotărâri de Consiliu Local”, spune consilierul liberal.
Mai grav însă, din punctul de vedere al lui Cirprian Jichici, este că şedinţele Consiliului Local Timişoara nu sunt convocate respectând prevederile legale.
„Al doilea lucru adus în agenda publică şi care este foarte grav, din punctul meu de vedere, niciuna din şedinţele Consiliului Local Timişoara nu se convoacă în conformitate cu prevederile Legii administraţiei locale. Legea prevede că orice convocare a şedinţelor Consiliului Local se face cu cinci zile înainte de acea şedinţă şi toate materialele aferente acelei şedinţe trebuie puse la dispoziţia consilierilor locali. Dacă din iulie 2008 cineva îmi poate arăta o şedinţă care a respectat aceste prevederi, eu îmi retrag public toate aceste acuzaţii”, a mai declarat liberalul ameninţat cu excluderea din Consiliul Local Timişoara.
În opinia lui această „problemă sistemică” va putea fi rezolvată doar de următorul Consiliu Local, care se va forma după alegerile locale din acest an.
„Este o problemă sistemică şi eu nu cred că oraşul nu va putea intra într-o nouă fază de organizare până când această problemă nu va fi rezolvată. Eu sper ca următorul Consiliu Local să poată să pună ordine în această problemă”, a concluzionat Ciprian Jichici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!