În decembrie 2023, ANI transmitea că liberalul Andrei Cotețiu, consilier județean, a fost declarat incompatibil deoarece a deținut simultan două funcții. Este vorba despre funcția de consilier județean, cât și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Colterm, unde acționar unic este Consiliul Local al Municipiului Timișoara.
Luni, 1 aprilie, ANI a transmis că Andrei Cotețiu este în conflict de interese administrativ.
„În exercitarea mandatului de consilier județean, a participat, în perioada 2021-2023, la deliberarea și adoptarea mai multor hotărâri ale Consiliului Județean Timiș privind aprobarea bugetului local al județului Timiș, care puteau produce un folos pentru asociația în cadrul căreia persoana evaluată deținea funcția de inginer și cea de director executiv, și de la care încasa venituri de natură salarială. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. e) și alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019”, au transmis, luni, reprezentanții ANI.
Funcția la care se referă este cea de director executiv la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Timiș.
„Nu am participat la deliberarea și adoptarea vreunei Hotărâri de Consiliu Județean Timiș care să genereze un conflict de interese personal. Aștept să văd decizia ANI și apoi voi contesta în instanță”, a declarat pentru Tion Andrei Cotețiu.
„Totodată, menționăm faptul că la data de 18 decembrie 2023, Agenția Națională de Integritate a constatat și starea de incompatibilitate în cazul lui Cotețiu Andrei, întrucât, în perioada 27 octombrie 2020 – 25 martie 2021, a deținut și exercitat simultan atât funcția de consilier județean cât și calitatea de membru în Consiliul de Administrație/administrator în cadrul unei companii locale al cărei acționar unic este Consiliul Local al Municipiului Timișoara. Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”, transmitea ANI în urmă cu trei luni și jumătate.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XFelicitari!
Impreuna cu Lorenzo Barabas, Tzoanca si mai cativa, astia ar trebui sa fie pe Popa Sapca facand incalzirea de dimineata.
Pai daca spune: “Aștept să văd decizia ANI și apoi voi contesta în instanță”, e clar ca stie ca este vinovat. Dar cu contestatii si tot felul de tertipuri avocatesti iaca ca si-a terminat mandatul si e bine mersi. Legea nu ar trebui sa permita astfel de cumuluri de functii. Daca incasezi bani de la o firma (publica, de stat), ca director, trebuie sa te ocupi 100% de acea firma, iar daca esti consilier, atunci ramai cu banii de consilier si ocupa-te de asta tot timpul. Cum poate sa fie si una si alta in acelasi timp? E clar ca nu se dedica total catre niciunul dintre job-uri si atunci ne miram ca totul merge prost.