Liderii PNL și USR PLUS au reușit să ajungă la o înțelegere în ceea ce privește alianța postelectorală pentru formarea unei majorități la nivel de județ. La trei luni de la alegeri, noii vicepreședinți ai Consiliului Județean Timiș au fost votați, marți, într-o ședință extraordinară.
Votul a fost secret, fiecare consilier județean a mers într-o cabină specială. Propunerile au fost Alexandru Proteasa din partea grupului PNL și Cristian Moș din partea grupului USR PLUS.
Social democrații nu au avut nicio propunere și au refuzat să voteze. Fostul președinte al CJ Timiș, Călin Dobra, acum consilier județean PSD, s-a declarat nemulțumit de convocarea de urgență a ședinței și a urat succes noii alianțe. Dobra a spus că nu înțelege de ce era nevoie ca vicepreședinții să fie aleși de sărbători, în condițiile în care oricum au trecut trei luni de la alegeri. Explicația a venit de la Mihai Crista, înlocuitorul secretarului general Dănuț Ardelean, care a explicat că de la anul se va lucra deja la buget și că ar fi indicat și ca vicepreședinții să participe la elaborarea acestuia.
Fiecare consilier propus a avut nevoie de 19 voturi pentru a ocupa funcția de vicepreședinte al CJ. Alexandru Proteasa (PNL) a adunat 28 de voturi „pentru”, în timp ce Cristian Moș (USR PLUS) a avut 26 de voturi „pentru”, unul împotrivă și o abținere. Comisia de validare a voturilor a fost formată din Dan Sarmeș, Sorina Ciurlea, Petre Mihăieș, Ioan Sorincău și Vasile Moruș.
Cei doi vicepreședinți au depus jurământul imediat după ce au fost aleși.
Alexandru Constantin Proteasa are 32 de ani, este căsătorit și are un copil de 4 luni. A administrat mai multe societăți comerciale de-a lungul timpului și a fost timp de patru ani consilier local în comuna Moșnița Nouă.
Cristian Moș are 37 de ani și spune că a absolvit Universitatea Politehnica și a lucrat în domeniul proiectării, coordonând echipe care proiectau echipamente medicale pentru industria farmaceutică. Este de patru ani în politică.
Trimite articolul
XPai ii expirase somajul D lui Mos. Saracu nu avea ce sa mai puna pe masa de sarbatori. Nu are job de 3 ani
-
Specimene de genul ăsta le plac la timișoreni. Friț fără loc de muncă, moș fără loc de muncă … felicitări !
Între timp au crescut prețurile la alimente, de la 1 ianuarie va crește și prețul la curent, dar populația doarme.
Sau e preocupată de “peeseede” ‘și de “justițea independentă”. -
Un agent imobiliar de la penele si un somer de la usere.
Unu cu meserie adevarata si activitate nu se mai gasea prin partidele astea? -
Citind comentariile, nu ai cum sa nu te bucuri. Atata frustrare pe garda veche ca a pierdut alegerile nu am vazut de mult. Zici ca li s-au ars sarmalele. Deci ceva bine tot a iesit la alegerile astea.
Aceleasi texte expirate ba cu somerii, ba cu statura lui Mos, cresc preturile, vine apocalipsa ca le-a scazut lor portia de cascaval si le va fi mai greu sa ascunda toate marsaviile.Asa baieti, bagati in continuare ca ne distram, dar folositi si voi ceva Caps Lock, etc sa intelegem cat de tare suferiti. (Am scris baieti la plural pentru ca presupun ca e mai mult de 1 ce posteaza, cu toate ca e posibil si sa fie aceasi persoana cu grave turburari de personalitate)
Pana face Mos ceva cu adevarat gresit, (ca doar deocamdata nu a avut niciun rol politic), nu va mai asulta nimeni, asa ca va lucrati singuri, mai mult decat il lucrati pe el.
-
Iar când va face ceva greşit, de vină vor fi alţii. Ştim textul, l-am auzit de la toţi.
-
E clar, aceasi Marie cu alta palarie. Sa schimbat doar denumirea partidului. Vai si amar de judetu asta pe mainile cui a ajuns. Robu cred ca era un sfant fata de astia noi din PNL. Avea el problemele lui dar macar era profesor universitar.
Bravo. Așteptam in administrația județeană măsuri similare cu cele de Bihor. Poate se apuca copii ăștia de treabă daca Nica nu e in stare.
Gheo,stai calm ca Moș este angajat Flextronics
-
Vrei sa zici ca a lucrat la Flex, daca spui ca este angajat la Flex, minti. Mos este somer de ceva timp.
Traiasca domnu Mos, în sfarsit se poate bucura si el de sarbatori si pentru un loc de munca bine platit. Tare greu trebuie sa ii fi fost somer atata timp!
Cristian Mos este un individ complexat, datorita faptului ca e mic de statura. Uitati-va la el cum isi freaca mainile, cum se scarpina la nas, cand vorbeste, caz tipic de individ fara nicio realizare, dar dornic sa se afirme si sa isi depaseasca conditia modesta. Tipic pentru reprezentantii USR-FÂS
-
Urat domne urat !
Surprinzator el tipul de om care va face treaba !
Succes
Poosturile Plus-create,se platesc gras tot din Fondul de Rezerva sacul fara fund al Guvernului ,doldora de viceprimari,vicepresedinti ,viceprefecti,viceministri viceprim ministri, vice de vice …. pentru astea aveti bani ,iar pentru alocatii la copii nu prea ,,, E- .bunaguvernare.Ro!
Mare greseala a facut Nica. Peste 4 ani, USR se va lauda cu proiectele bune de la CJ pe care va spune ca le-a facut Mos iar pentru nerealizari va da vina pe PNL.
Frustratilor ……..nu stiti decat sa criticati …ala e asa ala nu are loc de munca ala e mic de inaltime …s.a.m.d. daca ati voi in locul lor si va-r judeca lumea dupa aspectul fizic sau situatie sociala ,materiala..de asta suntem unde suntem ca ne credem mai buni …si nu ne uitam in ” oglinda”
-
Oglinzi pentru frumusete sunt,pentru Prostie ,ba!
Dacă în 3 luni nu vad primele REZULTATE (nu alte vorbe pe stilul hahalera Fritz) apoi Fulgii ies din ei… Mai ales dupa atitea videouri pline de angajamente și onoare…
Daca le-a luat 3 luni sa se voteze ei intre ei imi dau seama cat le va lua sa faca efectiv ceva: mai mult decat 1 mandat siguuuur!
La ce vor fi rapizi si buni va fi impartirea ciolanului, a contractelor la firmele pnliste, ca usristii inca nu au firme de partid si la impartirea banilor primarilor pnlisto-pdlisto-usristo-plusisti!